Acum, că suntem opt miliarde
Cu-atâția ochi, urechi și mâini,
S-avem curajul pocăinței
Puterea frântului de pâini!
Dacă ne-am hotărî deodată,
Toți frații lacrimi să vărsăm,
Am construi o mare moartă
Unde, plutind, să emigrăm
Către o țară mai novice
Cu lapte, miere, nuci și vii,
Unde e ziua mai brodată
Cu gesturi tandre spre morți vii.
Să se-mplinească Adevărul,
Să fie peste noi un Domn,
Toiagul lui să ne conducă
Noi, să mușcăm al vieții pom.
Aș aștepta o viață-ntreagă,
Aș aștepta și-un secol plin
Să calc pământului zvâcnirea
Întoarcerii la primitiv.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o speranță într-o schimbare a umanității prin pocăință și unitate. Sugerează o nevoie de întoarcere la valori fundamentale și la un mod de viață mai simplu, într-o lume idealizată.