Eu sunt Mephisto, adică dracul. Culmea e că tot mie mi-au ieșit vorbe, că cică și-a vândut sufletul dracului. Nu-i adevărat. L-a vândut alora pe 30 de arginți.
Ce-auzi acum sunt doar frânturi de gânduri,
Fracturi de litere, rupturi de rânduri,
Fructe-oprite, mâncate până la sâmburi,
Chipuri cioplite, care-ți trimit
Gândul la scânduri.
Azi când unii se luptă
Cu umbrele-n cartiere
Eu cad apăsat pe tobe,
Ca picurii pe umbrele.
Zdrețele molfăie latexul,
Înmuiat în lapte și miere
Și mișună pe străzi,
Cum colcăie viermii-n pubele.
La job te simți ca-n Gara de Nord.
Un du-te vino
Bulangii beau Cappuccino,
Latino, ca Pacino,
Ai gagica virgină. Combin-o la Torino
Altfel prevăd un viitor sângeros,
Ca Tarantino
Ca aici te lași de băut,
Ca să ți-o dai cu fumu’
Te lași de fumat,
Ca nu prea ți-o dă tutunul.
Te lași de furat, doar după ce dai tunu’,
Și te lași de heroină,
Ca să bagi metadoane cu pumnu’,
Visezi la dudui care duduie,
Să-ți facă m*** care bubuie,
Dai de hiene care maraie,
De pisici care zgârie,
De scroafe care râraie,
De zdrențe care te ciuruie,
De gazele care te cântă,
De tarfe care te-nfurie.
Și nu-i rău, e binișor,
Ca-n Ugly Coyote.
Mișcă-te repede, joc de glezne,
Și dispari ca Dorothy.
Pui etichete Diesel pe cămăși din Ilotti
Și riști să petreci de mărțișor
În morțișorii ma-tii.
Băieți cu sânge rece,
F*** p***e cu sânge fierbinte.
Din nefericire prea-fericiții
Fericesc nefericite.
Ești depășit, încă trimiți
Depeșe depășite.
Ți-o dai cu metereze obosite
Visând contese fandosite
Ți-aduc omagii,
Bagi alcool cu antinevralgic.
M***ii-s posmagii, ții post tragic,
Post magic,
Ai devenit trist, letargic, nostalgic,
Străluceai ca Hagi, azi o arzi sclav,
Ca iobagii.
Amintirile te-ncurcă, le duci în cârcă,
Te rup.
Se-ntrerup visele, dispar amicii, te pup!
Revino-ți în fire! Numa’ ești
Nici suflet, nici trup.
În numele Tatălui, și-al Fiului,
Și-al Sfântului Duh.
Aici Mircea, cu Pricea Daril,
Spre fericirea turmelor.
Io dau la MIC, el la vinil,
Spre propagarea undelor.
Tu mai adună câte-un kil,
Spre profanarea tundrelor
2013, e București, e Mănăstirea Umbrelor.
Sensul versurilor
Piesa descrie o realitate urbană dură, plină de vicii și contraste sociale. Naratorul se poziționează ca un observator cinic, expunând ipocrizia și degradarea din jurul său, folosind un limbaj metaforic și imagini puternice.