Releveu feat S. Andreea – Ea

Ea îl privea cum doarme,
Lui îi plăcea să umble.
Lui îi plăcea să toarne,
Ei îi plăcea să adune.
El o privea cum plânge,
Ea îl privea cum pleacă.
Ea aștepta să-i pese,
El aștepta să-i treacă.
Ea se certa cu stelele,
El se iubea cu luna.
El murdărea agendele,
Ea se scaldă cu bruma.
Ea-l lua prea în serios,
El se întrecea cu gluma.
Ea era iertătoare,
Dar el greșea într-una într-una.
El nu o merită, că ea părea tipă de treabă,
Și se mințea că o iubește de frică să n-o piardă.
Ei îi plăcea să râdă,
Lui îi plăcea să tragă.
Ea voia să mai rămână,
Când el voia să meargă.
Ea aștepta să vină vara,
El aștepta să plece.
Lui îi plăcea să scrie toamna,
Ei nu-i plăcea că-i rece.
Ea se trezea de dimineață,
Când el pleca din baruri.
Ea-l visa noapte de noapte,
El adormea-n coșmaruri.
„Asta nu e o poveste, asta e o poezie, dar i-am ascuns rima sub rânduri ca să arate a proză. Era frig, Februarie spre Martie, se împlineau două săptămâni de la un 14 sec, fără declarații, fără trezit în același pat, fără mic dejun în doi, fără mesaje de bună dimineața, fără apeluri nepreluate și fără. ba nu, cu părere de rău.”
Ea la început de drum, simțea emoția în gleznă,
El la sfârșit de alee, vedea intrarea în beznă.
Lui îi plăcea s-o simtă,
Ei îi plăcea să-l vadă.
Lui îi plăcea s-o prindă,
Ei îi plăcea să cadă.
El nu simțea prea multe,
Ea se făcea că-l simte.
Și se făcea că-l crede când îl simțea că minte,
El încerca s-o cucerească, dar ea credea c-o prinde.
Ea încerca să-l prețuiască dar el credea că-l vinde.
Ei îi plăcea să cunoască,
Lui îi plăcea să știe.
Ei îi plăcea să trăiască,
Lui îi plăcea să învie.
Ei îi plăcea să existe,
Lui îi plăcea să fie.
Ea se vedea matură,
El în copilărie.
Ei îi plăcea să citească despre alții, trăia boem,
Lui îi plăcea să scrie despre el, trăia în poem.
Ea construia un caracter de lemn, demn de totem,
El prăpădea idei de smoală cu gândul la Eden
Pofteau unul la altul deși păreau sătui,
Când ea pleca, el era gol, iubitul nimănui.
Ca ea nu prea găseai, sătulă de destui,
Ea și-a abandonat parfumul în așternuturile lui.
„Vântul aduce ace de nea care se înfig în asfalt și se topesc, formând o mocirlă tăioasă care mi-a rupt ghetele, am ajuns acasă și bucuros de căldură din sânul familie și coastele caloriferului, mi-am aprins o țigară, era aproape primăvară, parcă simțeam mirosul fumului cum se schimbă și îmbracă haine mai subțiri, ucid țigară într-o scrumieră umedă în care se formase un ușor nămol care semănase cu mocirla de afară, încep și scriu încercând să sting un Februarie aprins prematur de la prima scânteie a unei iubiri care nici nu începuse și deja se întrezăreau regretele despărțirii.”