Eram eu și niște cioburi și ai venit să calci în ele
Ca apoi să-mi reproșezi că ți-am promis avere
Și-n schimb ți-am dat pe viață câteva sechele
Nu-nțelegi că-s mai de preț? Bucură-te de ele!
Greu să-ți lase un om amintiri de infinit
Să nu uiți să-l porți cu tine fără să te faci lipsit
De revoltă, ură, greață, că alea te țin în viață
Îți dau putere să continui când te spânzură-n piață
Nu vreau să-mi mulțumești, nici să te gândești la mine
Doar poartă disprețul în tine, lasă-l să determine
Unde te arunci când fugi, cum renunți cu capul sus
E rar să știi să pleci, eu te-am învățat, m-am dus
Mi s-a zis că io-s exemplu de victimă-agresor
Te-am lăsat să mă omori și apoi io mă desfășor
Singurul minus e că acum port toată vina
Într-adevăr, unu provoacă, da’ ce-ți tulbură retina?
E decizia jegului de a arunca un om pe scări
Asta vine după mii și mii de încercări
De a pleca, de a evada, de a face să se oprească
Suferința-n tăcere îi face să se-ndoiască
De adevăr și că nu l-ai zis din prima
Da’ și dacă o faci pe față au tendința de a suprima
Îs conștientă că-ai uitat și că nu te mai apasă
Da’ bag mâna-n foc că senzații nu te lasă
Să ignori disperarea-n care m-ai adus
După ce ți-au zis atâția că trecutu’ m-a distrus
Sau poate n-ai înțeles partea ta de vină
Trăiești tot liniștit, toată lumea te alină
Dacă ți-aș zice ce-am aflat despre mintea mea
Oare-ai dormi liniștit că oricum nu-i treaba ta?
Sau mi-ai valida și mie-n sfârșit trăirea?
Ai pune oare preț pe ce-nseamnă simțirea?
Sau tot nemișcat că am o altă realitate
Și aici e doar noapte acompaniată de șoapte
Am ajuns ca visu’ meu în ce-nseamnă romanța
Să fie un sărut 300-n stâlp direct din față
E corny, e edgy, e d-aia de taie vene
Naa, e de internat, că altfel face belele
N-am învățat să mă prefac că-s cumsecade
Mintea mi-a decis că o să m****s pe toate
Câteodată aș vrea să-mi pese doar să văd cum se simte
Da’ m-am amorțit cu totu’, d-aia tot arunc cuvinte
Mă lasă să cred că încă-s în viață
Dacă-mi luați și asta o să vă scuip în față
Asta-n prima instanță, că e mult prea ușor
Ce se-ntâmplă după nu mai e de decor
Îți promit, nu vrei să afli, așa că nu te atinge
De foaie, de pix, că-ți promit că te frige
E un fel d’Excalibur, doar mie-mi așteaptă mâna
Glumesc, fa ce vrei, nu te speria de tună
Nu d-ăla la conservă, d-ăla de tremură lumea
Să mă-ntrebi de ce-i urăsc p-ăia e chiar culmea
Că ăștia scriu peisaje să-asculte omu’ lunea
Io scriu să nu mor, s legată l aparate a
Dializă doar de la sânge la cerneală
Mă opresc că nu-i momentu’ ca proștii să creadă
C-am luat-o pe arături și acum nu-mi găsesc locu’
Să lase-n masă, îi ziua ta, mă bucur de tortu’
Tu ai trăit pan’ acum, io te apropii de moarte
Taci ba o dată că nu se mai poate
De ce-mi zic mereu să tac? Mă opresc așa de brusc
C-aș vorbi într-una și-ai zice că sunt dus
Aaa, dacă-ncep cumva să te plictisesc
Du-te, am alte motive să mă stresez
Sensul versurilor
Piesa exprimă furie și resentimente față de o persoană care a profitat de vulnerabilitatea naratorului. Versurile descriu o luptă internă cu traumele și o dorință de răzbunare, dar și o acceptare a rolului de victimă-agresor.