Recro – Scai

În general eu mă grăbesc, se vede când intru pe piese
Da nu poate să-mi pară rău sau măcar puțin să-mi pese
Nu-s de fel un om prea tehnic, să mă țin de reguli care
Nu-mi permit să mă exprim decât în feluri banale
N-am structură, n-am un plan, nu vreau să ajung departe
Tocmai de asta reușesc și se întreabă toți ‘cum poate?’
Mă-ntreb și eu la rându-mi cum orice pas greșit
Mă duce-n locuri în care n-ajungi nici de-ai reușit
Să faci doar ce a trebuit și uite nimic n-ai primit
Și acum regreți c-ai ocolit situații ce admit
Nu par c-au ce te învăța, da vezi tu cât de importante
S ce numim noi ‘mari greșeli’ și se-nsumează-n rezultante
Ce pot construi un om care gândește pentru sine
Libertatea conștiinței azi depinde doar de cine
Te-nconjoară și-ți omoară orice speranță de-a o mai ai
Mai bine singur și ești sigur că n-ai lângă tine un scai

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre importanța greșelilor în dezvoltarea personală și despre libertatea de a gândi independent. Artistul preferă să-și urmeze propriul drum, chiar dacă asta înseamnă să fie singur, decât să fie influențat negativ de alții.

Lasă un comentariu