Recro – Șase Trepte

Știam că tre’ să urc, nu mi s-a dat o cale
Am mers, n-am alergat, că am vrut timp să văd o floare
Nu m-am pierdut în scopuri, nici n-am uitat de ele
Am luptat să combin viața cu un strop de-o fi plăcere
Mi-a plăcut s-analizez, limpede să delirez
Deși mulți-n labirint, pare doar eu vreau să ies
Unii nici n-au înțeles că suntem toți în cușcă
Au auzit că ne păzește un câine care mușcă
Au renunțat fără să-nceapă, sunt singura pe drum
Mă opresc din când în când să las semne de scrum
În caz că vor să urmeze, ei le las poarta deschisă
N-am nevoie pe planetă să rămân singura ființă
Acum că am renunțat la ce-nseamnă colectiv
Tre’ să văd cum zbor de-aici să nu mai prind un anotimp
Am parcurs tot labirintu’, scrumu’ m-a ghidat
Nicio cale nu există? Ok, mă apuc de inventat
Iau gunoaiele altora, bine că n-au bunul simț
Să păstreze curat mediu’ dacă tot trăiesc închis
Le pun unu’ peste altu’, nici nu seamănă a scară
E un morman de trepte fără sens, nu pare că-l doboară
Nicio forță externă, oricum sunt sigură că aici
N-are nimeni puterea să dărâme al meu vis
Bat din palme, bine, ba, ai terminat, nu ți-a luat mult
Doar câțiva ani din viață, bine că timpu’ nu-i scump
Pun picioru-n prima treaptă, deja mă doare capu’
Aici înveți respingerea, oricum nu te bazai pe altu’
Peste asta treci ușor, gândești, dacă așa sunt toate
Mă descurc, nu-i o problemă, fa le, ba, mai blestemate
Vreau să simt că mă chinui, că altfel n-am pic de interes
Pășesc pe următoarea, relaxată, fără stres
A doua-i dezamăgire, chiar mă faci să râd
Tot ce tre’ să fac e să-nvăț să nu mai plâng
Simplu, renunț cu totu’ la orice așteptări
De rămân cu câteva, mă prefac că io n-am stări
Hai nivelu’ următor că deja e plictiseală
Am nevoie de un challange, pan’ acum a fost vrăjeală
Miroase a sărăcie, a treia o fi lipsa?
Devine interesant, da’ încă nu-mi dau silința
Pot oricând să mănânc resturi sau să uit c-există foame
Să dorm pe o bancă-n parc și să-mi lase alții toale
Nu sună așa de rău, văd o viață fără griji
Dacă n-ai ce să mai pierzi, consecințele sunt mici
Acceptat deliberat, lovește-mă mai tare
Dacă a patra e la fel, o să rămân fără răbdare
Aaa, aici vine adicția, m-ai surprins
O să fie oleacă greu, da’ na, de mult am decis
Pot să mă târăsc, să cadă carnea de pe oase
Trec prin orice obstacol, nu le dau vreodată șanse
Să zică că sunt slabă, că mi-am pus viața într-un plic
Ups, mi-a luat-o capu’ razna, îmi f*t o palmă, un pumn și un pic
Mai târziu mă trezesc că am renunțat la toate
Pusă-n cuvinte mild, că n-o să dau iar jos din spate
Pierd timp să le las, să le ridic și să pornesc
Le țin veșnic pe mine să nu trebuiască să m-opresc
Simt miros de formol? În sfârșit a cincea, moarte
Nu mă impresionează, e parte din orice carte
Îi văd urlă, se tăvălesc, parcă n-au mai văzut noapte
La distanță, cu dispreț, io mă bucur că am parte
De mintea asta pe dos care simte când nu trebuie
Și când trebuie se-nchide, io nu pun mâna pe cheie
Urmează șase, număru’ meu de suflet
Sigur ce mă așteaptă aici e mai mult decât putred
E o confruntare cu lumea din al meu cap?
Am ghicit, aici-s dovezi despre tot ce-i dereglat
M-am trezit în față cu un dosar despre toate cele
Ce n-ar fi în regulă, enumăr câteva din ele
Cică nu-i ok să vezi, să auzi ceea ce nu pot alții
Mi se pare avantaj, mai mult e bun sau iar te abții?
Să gândești alb-negru, să trăiești doar impulsiv
Să nu distingi bine de rău, să nu trăiești comparativ
Să te consideri superior, să gândești într-o spirală
Să-i omori pe toți în cap și să bubui iar pe coală
Să nu știi ce trăiești, ce visezi, ce povestești
Să nu știi pe unde-ai fost și de ce să te ferești
Să nu știi cu cine umbli, să n-ai pic de amintiri
Să te doară tot corpu’ că nu știi să respiri
Să le uiți fețele, să nu-i recunoști în poză
S-ai impresia că te urmăresc, că-ți lasă acid în poștă
Ăstea-s cele mai ușoare, că pe restu’ le-am uitat
O să se-ntoarcă ele să mă dea iar peste cap
Până atunci rămân blocat, vă anunț când urc o treaptă
Sper că-i salt în pământ, că de mult groapa mă așteaptă
Pan’ atunci, kisses to all
Vă iubesc așa plecată, închid iar ușa la arca