Recro – Marți Legat

Eram cu spatele-n oglindă când timpu’ a stat pe loc
Și m-am întors să văd un corp c-o mare rană pe cord
În ochi n-avea pic de lumină, cu atât mai puțină stimă
Zdrențele rupte pe ea devenise o rutină
Să privească-n gol cu gându’ că Pământu’ oricum se-nvarte
Și de ea o să dispară cu ale iele multe vrute
N-avea punct în palmares, se mulțumea cu o virgulă
Asa continua să piardă sperând că s-a pus o limită
Știe c-omu’ poa’ să-ndure, da’ a văzut că și cedează
Când venitu’ e stabil, da’ cheltuiala te trădează
Cât să poți să te mai scuzi că iar n-ai banii de chirie
Să trăiești ca o lipitoare, datorie-n datorie
Când mă uit în fața mea, văd că stă ca semaforu’
Și-i la fel fel schimbătoare ca un switch ce și-uită rolu’
N-are pic de energie dacă nu-și bea adevăru’
O-nvățat să nu mai ceară, apoi să accepte ajutoru’
Observă o pată pe oglindă și ar fi cazu’ s-o cam șteargă
Da-i stearpă și încercarea omului ce vrea să zacă
Încep să apară alte pete, se umple cu totu’ sticla
Și ferestrele din casă nu mai vor să stea cu frica
C-o să stea pe veci închise să apere un jeg de ploaie
Da’ când văd cum o ia razna și pereții se-nmoaie
În caz că dă cu pumnii-n ei să nu-și mai facă răni o droaie
Că-i destul sângele lăsat pe cioburile din baie
S-acolo de săptămâni, n-are puterea să le strângă
Și-i place să calce-n ele și-amintește că-i de muncă
Ca să ajungă undeva unde maică-sa n-o să plângă
Pentru rău ce și-l face încercând să stea la pândă
Să n-o prindă pe la colț vreun om, că toți vor cu toții rău
Paranoia nu-i instinct, doar ți-arată-n om călăul
O trezește ușor din transă un ticăit subtil de ceas
Ajutat de-o mână pe umăr și un strigat de ‘te las!’