Recro – Madman

Am greșit atât cu scopul de a crea ceva mai bun
Și rămân des fără tutun că banii nu-s ce am eu pe drum
Și de mă-ntrebi ce am adunat îți zic doar să fii pe fază
Ca să-ți povestesc urmează ce am trăit cu atâta groază
N-a fost zi să mă trezesc să mulțumesc că încă respir
Și mă gândeam că-n casa mea florile-s ca-n cimitir
E vina mea că nu-ngrijesc viața din mâinile mele
Da nu-s genu’ să aprecieze, Doamne te rog dă-mi tăcere
Că deschide unu’ gura și vreau doar să sar pe el
Să fac măcel din cel mai aspru, nu mă pot purta-n alt fel
N-am răbdare să ascult și nici putere să mai judec
Dă-mi noroc că sunt calculat și mă calmez ca un simplu urlet
Și am strigat de atâtea ori sperând c-o să m-audă cel
Ce privește viața nu doar ca pe un țel
Și-n general de-ntrebi de scop răspunsu’ o să fie banii
Și-nțeleg nevoia lor da-i cam rău să-ți pierzi toți anii
După lucruri materiale ce doar te abrutizează
Și te fac să nu-nțelegi că sufletu’ primează
Îi important să simți lumina, s-o cari cu tine-n gând
Să-i ai mereu în suflet pe cei ce nu mai sunt
Că or muri când îi oi uita, așa că nu-i lăsa să moară
Amintirea lor să doară, acord dulce de vioară
N-am o scară să mă poarte pe cele mai înalte culmi
Da am un lift să mă coboare în cele mai joase lumi
Unde nimeni nu mai trage pentru o fărâmă de bine
S-au obișnuit cu rău atât c-au început să-nchine
Orice pahar în cinstea lui și eu îl folosesc ca muză
Ma acuză că-s ursuză când lumea lor mă amuză
Da-i penal comportamentu’ celor ce-n detrimentu’
Altorora se-nghiontesc ca să câștige ei momentu’
E sudoare implicată-n reușită și-i agită
Că nu pot avea ce vor și uite mă, să-i amăgită
C-a crescut un prunc ce poate depăși orice obstacol
Da-n oracol n-a fost scris pentru el niciun miracol
În sfârșit semeni doar moarte pentru orice înseamnă viață
Și uite învață cât trăiești că omu’ cât trăiește-nvață

Sensul versurilor

Piesa exprimă o luptă interioară cu greutățile vieții, deziluzia față de materialism și importanța amintirilor. Artistul reflectă asupra propriilor greșeli și asupra lumii din jur, căutând un sens mai profund.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu