Am vrut să dau din mine tot, n-am înțeles că nu-i așa-i jocul,
n-a avut cine să mă-nvețe că-ți faci singur norocul.
Toată treaba-i că am crezut că suntem pe echipe,
n-o să fie lângă tine nici în ultimele clipe.
Ești singur și obligat să te suporți tot restu’ vieții,
nu-i lăsa să te câștige ușor cu gesturi și atenții.
N-ai să-nveți să te apreciezi până n-ai să spargi oglinda,
construiește un ideal și apoi urmărește ținta.
Nu-s prea calculat, sunt impulsiv din cale-afară,
nu m-a dat afară chiar de-am făcut-o iar de boală.
Mulțumesc, mama și tata, că încă mă suportați,
și de-am greșit, ați încercat pe drumu’ bun să mă purtați.
Da-i cam greu să mă comport cum se cere-n societate,
că am creieru’ pătat și mi-e sete de dreptate.
Nu-s genu’ de tovarăș să te-ndrume-nspre bine,
da’ știi că-ți rămân alături când nu mai rămâne nimeni.
Am încercat să merg pe un drum ce mă favorizează,
am picat de fapt în plasă, că nu-s genu’ ce migrează.
N-am aripi să mă poarte pe culmi ce nu sunt văzute,
sunt blestemat să trăiesc cu alte ființe decăzute.
În plan real sunt ce-a rămas dintr-un copil cu visuri multe,
speranța nu m-a lăsat, chit că am luat din plin insulte.
Încă cred în omenire și-n puterea de a culege
binele ce zace-n om înainte să-l lași să plece.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă interioară cu deziluziile vieții și dificultatea de a se conforma normelor sociale. În ciuda greutăților și a dezamăgirilor, naratorul își păstrează speranța în omenire și în potențialul de bine din fiecare individ.