Ia vezi, tată, le-am lăsat, mersi mult, m-ai ajutat
Când mi-ai zis că ești alături și cuvântul ai respectat
M-ai vizitat când am cedat și am ajuns cumva legat
Știu c-ai plâns când ai plecat, îmi pare rău c-ai asistat
La consecințele acțiunilor ce n-ai vrut să le fac
Da’ uite, nu te-am ascultat și mi-am dat singură-n cap
În sfârșit m-am redresat, sper să nu pic în păcat
Ma motivează cât ai tras și orice-am făcut nu m-ai lăsat
Și de nu răspund mereu, să știi că nu-i că n-aș vorbi
Da’ încă mi-e greu să mă descurc cu mine zi de zi
Am nevoie de mult spațiu, de asta des mă izolez
Lucrez constant să fac bucăți din mine mare meterez
Să-ntăresc tot ce-am slăbit pe parcursul anilor
Când credeam că sănătatea nu-i de nasul banilor
Când primesc o veste bună doar cu voi vreau s-o împart
Să vă-mpac c-am tot călcat pe drumul ăla neasfaltat
Știu c-am dat din groapă-n groapă, știu cine mi-a fost alături
Știu și cine m-a-nvățat că n-ajungi departe cu mofturi
Știu cine a plătit cu mine pentru tot ce am ales
Și de-o fi să mă nasc din nou, știu lângă cine vreau să cresc
Nu-s cuvinte să exprime cât de mult vă mulțumesc
Și cât de frecvent gândesc că n-aș fi putut să ies
Din haosu-n care am intrat să dau semn de revoltă
Crezând că m-am născut doar să joc rolul de contra
N-o să zic iubiți-vă părinții că nu știu cum v-au tratat
Da’ iertați-i că-s tot oameni și au motive de-au cedat
Sensul versurilor
Piesa este o mărturisire sinceră despre greșelile trecutului și recunoștința față de sprijinul familiei. Vorbitorul își exprimă regretul pentru suferința cauzată și aprecierea pentru cei care i-au rămas alături în momentele dificile, subliniind importanța iertării și a legăturilor familiale.