Reckaze:
Îmi amintesc copilăria ca o scenă pe care
Am făcut primii pași în aplauze și urale
Eram un copilaș în stare să aibă lumea la picioare
Și când cădeam la podea nu plângeam deoarece nu simțeam că doare
Cu soarele și stelele pe post de reflectoare,
Ecoul din pădure-n loc de amplificatoare,
Animale din desene pe post de animatoare,
Pe scenă petale, confetti total ecologice, mărgăritare.
Cu turnee la mare pline de culoare ca un pastel.
Pe plajă eram rege, aveam propriul meu castel.
Pe saltea, la mătușa mea, dormeam ca la hotel.
Știam puțin despre somn și veghe ca Aristotel.
Fără să cer, timpul mi-a dat cunoaștere
Nemulțumindu-mă subit de tot ce-aveam din naștere
Și-așa-am ajuns un singuratic ce se plimbă abătut
Fredonând un cântec mut despre tot ce-am pierdut.
Refren: KrafTu: (x2)
Hai să facem o excursie în trecut (în trecut)
Reckaze, mă asculți? (Da, KrafTule, te ascult!)
Dăm să-l luăm pe Kryp de-acasă dacă mai întârzie mult
Să strângem clipă cu clipă de parcă ar fi ultimul minut.
Kryp:
N-am avut jucăriile pe care mi le-am dorit
Și încă n-am aflat ce-nseamnă de fapt Crăciun Fericit!
Așa-i mai bine poate că mergând mai departe
Când mă pierd în mine, mă găsesc în rezultate.
Mi-am îngropat copilăria în artă, poezie
La 5 ani: primele versuri pe hârtie.
Mama radia de bucurie, m-a văzut că-ncep
Să creez deși încă nu scriam corect.
Am tablouri pe sticlă și lemn, și-acu-s uimit
Că am reușit să pun culoare cu paie de chibrit.
Nu aveam nevoie, nu-mi păsa de bani
Campion pe oraș la șah de la 13 ani.
Mi-e dor de copilul ăla, vedea lumea curată
S-o privească-n ochi nu i se cerea plată
Și acum creez, dar nu-i de ajuns versul
Să definească verdele în care pictez universul.
Refren: (x2)
Sensul versurilor
Piesa este o rememorare nostalgică a copilăriei, cu accent pe inocența și bucuriile simple ale acelei perioade. Artiștii își exprimă dorul de acea vreme și regretul pentru pierderea ei, reflectând asupra modului în care prezentul nu se ridică la înălțimea amintirilor.