Nu știu ce se întâmplă, dar n-am chef de nimic,
E așa de ciudat de parcă aș fi îndrăgostit.
Ce m-o fi lovit, că m-a lovit așa de tare
Și sper să găsesc un răspuns la întrebare.
E ciudat cum pare, e complicat ce simt
Și simt că-nebunesc dacă nu-mi revin curând.
Gândul meu mai mereu fuge la ea,
Dar se pare că ea, fuge la altcineva.
Norocul meu e că mai există una care,
Ma scoate din minți poate la fel de tare.
Nu aș fi crezut să-mi împart inima
Cel puțin nu acum, cel puțin nu așa.
Ce aș putea să fac, în acest caz.
Cu care să rămân și de care să mă las?
Sunt în impas dar dacă asta mi-e soarta,
Le vreau pe amândoua până apare alta.
Mi-am pus rucsacu-n spate și am ieșit din casă,
Încerc să fiu nepăsător da’ ceva mă apasă.
Era o zi frumoasă, o zi de mai
Era ziua-n care pe la școală nu treceai.
Nu prea mai stăteai cu puști de vârsta ta
Iar atunci am simțit că s-a rupt ceva
Era ceva in mine care o vroia pe ea
Dar am inteles ca nu o pot avea.
Deși eram trist, zâmbeam de fericire
Că cealaltă fată mă vrea numai pe mine.
Ma vrea așa cum sunt, chiar dacă sunt puștan
Nu vrea banii mei pentru că știe că nu am.
Îi place cum mă port și cum o alint
De multe ori îmi spune că sunt ce și-a dorit.
Nu vrea să mă schimb că o să fie timp
Așa că până atunci vrea să mai copilarim.
Sensul versurilor
Piesa descrie confuzia unui adolescent prins între două fete. El se simte atras de amândouă, dar realizează că una dintre ele nu este disponibilă, în timp ce cealaltă îl acceptă așa cum este, creând un conflict interior și o indecizie cu privire la viitorul său sentimental.