E timpul să
Nu mai port bătălii pentru bilete în rai
Nu mai vreau paradisuri pierdute, nu mai
Contează nici cum mă cheamă
Am un zâmbet de ramă
Și dorul de Vama
Pe fața mea
Visele ne-mplinite, neinteresant
Zilele netrăite, demoralizant
Cerul de dimineață
Îmi alungă din față
Tot ce-mi umple de ceață
Istoria
Ca un vânt ca un gând ca un carusel
Fără sens fără roți fără frâne defel
Nu mai pot nu mai stau nu mă mai lega
Tot ce vreau e să-mi strig
Victoria.
Dezorientat
Am alergat controlat de o mână diformă
Neiertat am uitat că tot iubirea transformă
Lacrimile pe față
În cuburi de gheață
Aruncate în greață
Într-un coniac
Răscut cameleon dintr-o umbră de om
Fără soare-am trăit în lumini de neon
Văd că viața-i mașină
De fabricat lumină
Cine oare-i de vină
Că am uitat
Să trăim, să iubim de atâtea ori
Să ne cânte-n zori sute de viori
Linistea din urmă poate da înapoi
Nu plec de la voi.
Nu plec de la voi
Spre alte dimineți
Nu plec de la voi
Încă 9 vieți
Nu plec de la voi
E tot a mea
Victoria.
Nu plec de la voi pentru altceva
Nu plec voi e tot a mea
Victoria
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de regret și dezorientare, dar și o dorință de transformare prin iubire. Vorbește despre depășirea trecutului și găsirea unei victorii personale, refuzând să renunțe la sine și la ceea ce contează cu adevărat.