Rashid:
Am zis cu timpul, o să trec peste
Orice poveste.
Viața mi-a dat mereu teste,
Doar că prea târziu am prins de veste
Că frații nu sunt frați mereu,
Cel puțin nu frați, cum le sunt eu.
I-am înjurat de i-am spurcat,
Dar i-am iertat.
E un Dumnezeu
Sus pentru toți,
Le vede pe toate, și mai e și timpul
Le vindecă, simplu!
Tu dacă poți
Aplică uitarea,
Apoi resemnarea
Și după iertarea.
Vine întrebarea:
Cât timp ți-a rămas să iubești,
Să urăști?
Dorește împăcarea
Prima dată cu tine
Și după cu restul!
Amplifică gestul
Că nimeni și nimic nu poate fi înlocuit,
Familia e destul.
Tic-tac, tactic…
Cronos aleargă practic
Totul în scop didactic,
Aproape matematic.
Secundele scad,
Fire de păr alb se-adună.
E greu să mă împart,
Se înmulțesc norii, e furtună,
Dar tună
Și fulgeră, e criză de timp.
Eu nu sunt pregătit.
Se scurg secundele,
Atunci când trag linie,
Nimic nu e gata, iar tu ești finit.
Timpule….
Refren X2:
Timpule, da-mi timp să iert.
Încă n-am învățat să pierd.
Viața ne ia ce avem mai de preț.
Tot ce iubim, tu nu ne ierți deloc.
Samurai:
Anii trec ca un vis turbat.
Am în cap să răzbat,
Nu să ratez show-ul.
Tre’ să fac și zerouri
Ca să pot să dorm într-un pat fără găuri.
Tre’ să fac istorie
Pentru c-asta sunt, nu că vreau eu glorie.
Ceru-i plin de nori,
Dar nu-i un motiv, să nu încerci să zbori.
Nu mai pot să dorm!
Da muzica tare, și tare-n balcon.
Le zic off the dome
(Le zic off the dome)
Privesc cartierul și trag din chiștoc.
La celălalt bloc,
La geam, tot vad un suflet pribeag, la fel ca mine
Cu pleoapele grele de câteva kile
Soarbe din cafea și fumează nestire.
M-am rugat de zile să treacă mai lent
Sincer, m-am cam săturat să alerg,
Să tot ratez momente cheie din viețile celor pe care-i iubesc.
Uneori mă trezesc,
Nu realizez
Când au trecut anii, încotro mă îndrept,
Dar mă uit la fi-mea și îmi amintesc
Că-s încă aici, s-o îndrum, s-o cresc!
Simt că plutesc.
(Simt ca plutesc)
Ochii ei mă îmbată cu atâta iubire…
Mă rog la Tine
Să îmi mai dai zile
Mai lasă-mă s-o strâng în brațe și mâine!
E tot ce-mi doresc
(E tot ce-mi doresc)
Îmi pun toată speranța în Tine
Mai nou pentru asta trăiesc…
Promit să prețuiesc
Fiecare amintire!.
Refren X2
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre lupta cu trecerea timpului și importanța iertării și a prețuirii familiei. Artiștii își exprimă regretul pentru timpul pierdut și dorința de a se împăca cu trecutul și de a se concentra pe prezent, valorificând relațiile cu cei dragi.