După câteva pahare-ncep să nu te mai văd bine,
După câteva afumuri de iarbă mi se face dor de tine;
Sunt plecat într-o lume-n care imaginația tronează,
Sunt plecat în lumea celor ce iarbă fumează.
Ai face bine să nu te iei de mine, ai face bine să stai deoparte,
Ai face bine să m-asculți și mereu să-mi dai dreptate.
În inconștiența-n care mă aflu după ce m-am făcut praf
Acționez urât, dacă mă contrazici te fac pilaf.
Două fumuri, două pahare
Și-am plecat într-o lume-n care
Tot ce zboară, se omoară,
Cine comentează, se anihiliează.
În următoarea strofă urmează partea mai puțin plăcută: urmează partea în care te trezești la realitate, și-ți dorești mai bine să mori..
După-o astfel de călătorie mă întorc la realitate,
Ma dor gâtul, capul, coastele, mă doare spatele.
Mii de culori, tot apar în jurul meu,
Mii de gânduri îmi zboară, nu mai știu de capul meu.
Vorbesc de unul singur, vorbesc cu scaunul în fața mea
Vorbesc cu cei ce mă ascultă, dacă ar fi cineva.
A doua zi mă trezesc, iau totul de la zero,
Două fumuri, două pahare, și m-am dus,
Te pup, te quero.
Sensul versurilor
Piesa descrie starea de confuzie și pierdere a contactului cu realitatea sub influența alcoolului și a drogurilor. Protagonistul oscilează între euforie și regret, confruntându-se cu consecințele acțiunilor sale și dorința de a evada din realitate.