Rapsod feat Mari – Dovezi Clare

Dovezi clare.
Într-un oraș frumos în vise, mi-e scârbă să colind,
Urăsc tot ce mă înconjoară, în rimele de rap închis, știu
Nu-mi e mai bine decât mi-a fost și ieri,
Nu știu cine… mă fură de nu pot să sper, zilele,
Sunt negre, pentru mulți așa au fost,
Un an cu 07′, în care tot ce-a fost a fost, iar,
Cu morți de foame, respect pentru ei,
Pentru hoții la costum, spun m***s pa ei, zi ba,
Tot ce faci, tot ce învârți, ce trăiești,
Ești monitorizat când…, sau când petreci,
Norocul nostru e că n-avem bani și că n-am furat,
Pentru că tata-i muncitor, nu președinte sau primar, zi,
Mă întreb pe zi ce trece, de unde sunt
Atâtea tarfe proaste, cu gândirea la pământ, știu că,
N-am să tac, n-am să plec, n-am să uit,
O lume strânsă, bine făcută, pusă pe beat, zi..

Refren:
Niciodată n-am uitat ce am trăit aici, În lumea asta jegoasă și bună de nimic
Toți tovarășii mei cu care am rupt străzile, rimele și bagabonții ce ne știu dovezile.
Putem să ne batem, să facem… revoluție
Să ne luăm inima în dinți e unica soluție
Putem să facem pe Conan să fim… greu de ucis
Că nu mai merge să trăim… într-un spațiu închis
Putem fi pasnici… însă pe-o cale grea
Să fim ceea ce vrem să fim… dar nu uita
Că mediul în care privim sunt… doar nebuni
Ajungi să nu-ți mai iei inima în dinți, ți-o iei în pumni
Putem să fim noi… cu trăsături vandalice
Și să pierim cu onoare… doborâți de alice
Că suntem gangsta sau rasta cu același sânge
Deși sunt zile peste zile în care nu ajunge
Vrei să vezi un om care o mână să îți întindă
Oprește-te puțin pe loc și uită-te-n oglindă
Am obosit să alerg prin viață… la maraton
Sperând să prind un loc în față… de campion
Am ajuns să cred… că pentru mulți sunt invizibil
Care cred că lumea e a lor la modu penibil
Mă opresc aici. vă las mergeți în ruine
Cu cărțile pe față spunem ce nu ne convine.
Dacă schimbăm lumea. noi o facem Disney Land
Votăm împotriva… a felului impertinent
Vrem să plouă cu stele mărunte. nu cu bombe
Să stăm tirați în casa noastră nu în catacombe
Vrem ca soarele să stea pe cer. de dragul nostru
să ne bucurăm și noi de o rază. că nu e al vostru
Vrem să fim liberi. în jocul nostru să fim lideri
N-avem nevoie de confesiuni. tu chiar preferi
Să stai la mila altora… când tot se prăbușește
Eu închid ochii mă așez și spun… Doamne ferește.
Aruncă-ți zilele în sac și apoi fugi în lumea largă
să te umpli de bani te năpustesc vise grămadă
Închizi ochii, te gândești uiți de tot, începi să plângi, spui
„Ce… mea”, plec ca păsările în sud,
Nu vreau soare, vreau bani, vreau o viață marfă,
Vreau să-i am pe toți aproape așa cum i-am avut odată,
Mama, tata… frați, tovarăși… tot ce iubesc,
Mă rog la îngerașul meu să pot să mă regăsesc,
Zi..

Sensul versurilor

Piesa exprimă frustrarea față de inegalitățile sociale și dorința de schimbare. Artistul vorbește despre greutățile vieții, corupție, și nevoia de a lupta pentru un viitor mai bun, păstrând speranța și valorile personale.

Lasă un comentariu