Rappa – Ziua De Mâine

I:.
Maternitatea Giulești
2 ianuarie ’84, București
Pășeam în viață ca un oricare altul
Am deschis ochii și am zâmbit căci am zărit potcoava
Nu știam, că RAPIDUL îmi va crea sevraj ca dava
Mama, plângea râzând, admirându-mă și m-a îmbrățișat
Tata, bineînțeles că s-a îmbătat.
Urcă, mă vede și mă pupă
Habar n-aveam cât voi avea de furcă
Fac parte din generația născută la decret pentru o casă și un loc de muncă
Și totuși m-am născut din dragoste, nu din poruncă.
Născut cu 2 boli cronice: n-am voie să beau și nici să fumez dar le fac prea des
Nu mă resemnez căci asta simt
Și asta simțeam
Când doctorii îmi dădeau doar 6 luni de trăit, nu-mi spune să mă schimb!
Noi avem alt traseu
N-ai tu zile trăite, câte nopți nedormite am eu.

Refren:.
Ziua de mâine nu-i o certitudine ci o speranță
Trăiește azi ca și cum ar fi ultima zi
Priveste ziua de mâine ca pe prima zi din viață
Ziua de mâine poate face să nu mai fii. X2.

II:.
Ajuns la vârsta în care îți pierdeai timpul prin școli
Parcă am rămas singur odată, părăsit de idoli
Dar ce făceau ei puteam să fac și eu cu pix și coli
Alcoolici grași cu o minte ce creează boli
Vindecând răni am învățat să zic poftim, nu da-mi!
Desigur, bicicleta pe care n-am avut-o eu o va avea fiul meu
Sunt sigur! Ziua de mâine îmi va da ce ziua de ieri nu a putut să-mi ofere
Am sufletul gol, de asta lucru’ mai mereu cu fum, iluzii, deziluzii și bere
Nu cere, n-aștepta să ți se ofere!
După durere, ai să vezi că amintirile frumoase întotdeauna sunt întâmplările grele
Ne amintim cu plăcere
Uneori fără folos căci nostalgia ne stă în cârcă de parcă joacă lapte gros
Nu-mi aleg cuvintele ci le elimin pe cele de prisos.

Refren:.
Ziua de mâine nu-i o certitudine ci o speranță
Trăiește azi ca și cum ar fi ultima zi
Priveste ziua de mâine ca pe prima zi din viață
Ziua de mâine poate face să nu mai fii. X2.

III:.
Prezentul viitor, va fi la timpul trecut
Prezentul din trecut mă urmărește și nu pot să-l uit
Viitorul din prezent e mâine și mă lupt ca un dement
Ca viitorul să nu devină trecut în prezent
Imaginea zilei de mâine nu își lasă amprenta pe cornee
Căci mâine înseamnă doar o iluzie despre o idee
Nu oferi mângâieri când primești croșee
Căci darul Mântuirii trece prin focul din ghenee
Nu-ți refuza nimic, poți evada oriunde
Cu puterea gândului lasă-ți imaginația să zburde
Fii fericit când cazi căci ai șansa să te ridici
Nu amâna nimic, mâine poate nu mai ești aici
Învață să alergi dacă nu mai poți merge
Creează-ți o lume a ta, în care să fii rege
Acum te las într-o iluzie ca un prieten fals
Că după ce-mi scuipi inima trebuie să-mi trag sufletul pe nas.

Refren:.
Ziua de mâine nu-i o certitudine ci o speranță
Trăiește azi ca și cum ar fi ultima zi
Priveste ziua de mâine ca pe prima zi din viață
Ziua de mâine poate face să nu mai fii. X2.

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre incertitudinea viitorului și importanța de a trăi în prezent. Artistul își împărtășește experiențele și luptele, subliniind ideea că ziua de mâine este doar o speranță și că trebuie să profităm de fiecare moment.

Lasă un comentariu