Mă voi deghiza fizic și spiritual în stil popular,
Că sunt boem din naștere și excroc de filozofie.
Rappa:
1. Nu-ncerca să dai apă unui om care crede
Că piatra ține de sete,
O să ai regrete!
Nu-i da argumente,
Dai două pietre,
Sparge-i-le-n cap,
Că poate-o să se deștepte!
Că știu cum e să ai vis
Și știu că ziua mea e în fiecare zi
Și fără să mă prostituez
Ca toți nimeni,
Dacă-mi dărâmi visele
Te demolez din temelii!
Că știu cum e să lupți
Cu adidașii rupți,
Și să preferi ca toți oamenii să meargă desculți,
Că știu cum e să n-ai una de-un ron
Și când deschizi frigideru’ să strigi
Ca pe stadion! Gooool!
Știu cum e să fii bogat, și să ai avere
Doar că eu nu măsor bogăția în lovele,
Și dacă simți la fel avem același suflet,
Ne place să fim prinși între lacrimă și zâmbet!
GiAnna:
Vreau să beau și să plâng,
Vreau să fumez și să râd,
(Și o lume în care sentimentu’ nu apune)
Nu iubesc ca să plâng
Și nu urăsc ca să râd,
Că-mi pierd sentimentele,
Și le declar nule (2x)
Rappa:
„Rappa, ce versuri poți să ai,
Și-n ce hal poți să le dai,
Muzica ta mă trimite-n rai,
Pot să fac și eu o poză cu tine?” Perfect!
Hai fa-mă să mă simt ca un obiect!
N-am fumuri în cap,
Că-mi place să le țin… în piept,
Și după ce le trag le și expir,
Dacă tu crezi că-s arogant,
Ești un imbecil!
Sunt figurant dacă am figuri de stil, a?
Că știu cum e să fii îmbrăcat în zeghe,
Că sunt o carte cu coperți albe
Și pagini negre.
Că știu cum e să fii trădat
Dar n-am cedat,
Ce nu m-a doborât m-a omorât
Și m-a înviat,
Știu cum e să iubești o femeie,
Și știi ceva??
Știu cum e să iubești și două, dar in menage-a-trois,
Că am descoperit în mine
Că iubirea pentru oricine vine din dragoste de sine.
GiAnna:
N-ai cum să râzi de tragedie,
Dacă nu știi să plângi de fericire,
Nu cunoști extazul fără agonie,
Nu simți că trăiești fără iubire!
(Nu exiști fără dezamăgire.)
(2x)
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea vieții, oscilând între bucurie și tristețe. Vorbește despre experiențe dificile, trădare, dar și despre capacitatea de a iubi și de a găsi sens în suferință, subliniind importanța iubirii de sine.