E trist, o mama plânge în drum spre pușcărie,
Băiatul ei a luat șapte ani pentru tâlhărie…
…Împins de sărăcie, văzându-i mâinile încătușate,
Și-ar da și viața doar să-și vadă fiu-n libertate
E trist, că întâlnesc copii ce n-au vrut să se nască
Cresc iubindu-se și-ajung să se urască
Așteptând să le moară părinții, să se târască
Prin tribunale pentru casa părintească
E trist, că faceți copii doar ca s-aveți un ajutor
Copiii se fac cu mintea, nu cu p**a ca-n popor
Și din dorința de a-i transforma în sponsor
Ajungeti să-i vedeți doar la vorbitor
E trist, când două suflete-ncetează să se mai alinte
Cândva și-au făcut jurăminte
Acum, nu își mai aduc aminte, au rămas doar cuvinte
Doar flori ofilite ce zac pe morminte
E trist, că adorm c-un gând și-mi visez propriul mormânt
Mă trezesc plângând, în noapte…
Mi-aș fi dorit să rămân în pământ, să nu mă trezesc nicicând
La dracu, am fost atât de aproape…
E trist, că pășim în viață deprimați și se știe
Când ne-am născut, am plâns, și nu de fericire
Căci forțați să ieșim la lumină, doar c-o privire
Veniți din întuneric am transmis feerie
Și nu e trist ce e trist, cât e de trist
Că-i trist, că n-ai acuratețe
E și mai trist, dacă n-ai fost niciodată trist
Și nu știi ce-i aia tristețe
Trebuie să simți, a venit vremea,
‘Ți-au în p**a averea
Cum s****z poți să zici că știi ce e plăcerea
Când habar n-ai ce forme-mbracă durerea
Să simți că merită să-ți pui viața pe tavă
Chiar dacă dai ce ai mai bun și primești otravă
Să fii rece ca gheața,
Da’ prin vene să curgă lava, să se vadă,
o privire ignorantă care de fapt să fie
Un ocean de iubire în care nimeni nu se scaldă
Care te-neacă și-ți dă o moarte demnă
Scuipă-l! Oceanul ăsta e o simplă flegmă!
Privind și gândind prin ochii blajini,
Ai unui copil, ce simplu ar fi totul
Dacă n-am ști să mințim, dar suntem ipocriți
Căci iubim minciuna dar urâm să fim mințiți
Nu vrem să ne schimbăm deși etapele se schimbă
Ne credem dulci, deși suntem aguridă
Cu inamicii vrem să câștigăm orice partidă
Deși unicul nostru dușman se află în oglindă
Căutăm fericirea absolută
Și ne trezim făcuți knock-out, ca un luptător în prima rundă
Fericirea, nu se caută ci ești găsit de ea
Vei simți în cuget, când o lacrimă amară ți se va scurge pe zâmbet
Când un țipăt de durere îți va părea un zumzet
Și vor veni curând, concluzionând,
Suntem într-o continuă căutare, suntem îngeri cu coarne,
Suntem efemeri, suntem legământul suprem dintre pământ și cer.
Sensul versurilor
Piesa explorează realitățile dure ale vieții, de la sărăcie și ipocrizie până la căutarea iluzorie a fericirii absolute. Versurile reflectă o stare de tristețe profundă și o deziluzie față de lume, sugerând că oamenii sunt ființe complexe, "îngeri cu coarne", prinși într-o luptă continuă între bine și rău.