Seara! Iarăși ne prindem,
Strânge-mă-n brațe, că răbdare nu mai iau.
Dragă! Dorul mă aprinde,
Nu ne mai pasă că vecinii-s lângă geam.
Sunt Costică, lampa mare, să te văd, să te sărut!
Strânge-mă-n brațe tare, să rămân în satul lor.
Inimioara-mi între sare, și tu-ncepi a tremura!
Și te rog, fără apa mare să se afle mahala unde-om fi noi.
Iarăși! Luna apare,
N-are de gând, suntem doar doi îndrăgostiți.
Luna! Somnul mai are,
Lasă-ne-vadă, suntem noi așa cum minți.
Sunt Costică, lampa mare, să te văd, să te sărut!
Strânge-mă-n brațe tare, să rămân în satul lor.
Inimioara-mi între sare, și tu-ncepi a tremura!
Și te rog, fără apa mare să se afle mahala unde-om fi noi. (x2)
Unde-om fi noi.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o poveste de dragoste pasională și secretă, trăită într-un sat, sub lumina lunii. Protagonistul își exprimă dorința de a fi aproape de persoana iubită, ignorând lumea din jur și trăind intens fiecare moment.