Ne ducem viața-ntre brute
Multe rute spre orizont fără reper
Puținii drepți de fapt s-încovoiați de talanții lui Lucifer
Sacrificați pe roțile de fier ce mișcă un sistem corupt
Condus de un grup de interese transpartinic pe arginți vândut
Ne vor cuminți la plug plătind cu cardu-n hypermarket
Energia se consumă în peluza analfabet analitic
Analergic analeptic stimulez mintea prin ce zic
În orice zi pentru cei cu inima-mpărțită-n paispe diocezii
Cei umiliți în fermele daneze
Cei atacați cu pietre în camioanele franceze
Avem frați exploatați în suburbiile londoneze.
Români îngenuncheați pe șantiere în Germania
Făcuți sclavi care bat câmpii în Italia și Spania
Și din Scoția în Australia, din Olanda în Canada
Căutând făgăduința când vizează ambasada
Iar umilința are prețul ei întunecat
Doi euro pe oră-n diaspora și un cap plecat
Sub orice articol comandat jigniți în presa lor
Făcuți țigani jegoși, hoți de mașini și violatori.
Ma ia plânsu’ când văd ce-am ajuns
Un sfert din puști sunt flămânzi și sar prânzu’
Ma ia plânsu’ când aud c-abuzuri de genu’
Vin chiar mai des ca autobuzu'[x2].
Umili sunt cei din țară doar în sticle-și țin tăria
Sinistrați iarna în plaurul de pe brațul Chilia
Plătitori docili de taxe, surmenați de supramuncă
Supradoza de umilință oare când o să ne-ajungă
Cât demonul mândriei va putea să ne-mpungă
Investit de noi cu sporul, cântărit numai în pungă
Doar la casă și la SUV și agitând șampanie-n club
Că nu ne pasă de acea zi când garanția expiră
Sub pământ și pe cuvânt că cei ce se sting parcă prea curând
De fapt pleacă-ntr-un loc mai bun, eliberând pe rând
Poziția de umili slujitori pentru că rămân tăcuți
Sunt mulți dar într-o lume oarbă, n-au fost văzuți
Când aurul lucește prea puternic și arginții curg
Numai martirii poartă amintiri cum au fost arși pe rug
Pe 8 noiembrie 1918, cei 45 de moți uciși cu sânge rece
Istoria trece peste noi brutală
Și nu-i judecător decât în cer, Cel ce alege și separă
Sfinți de președinți de șefi deșarta fală
Când umilința nu există-n om, o va primi de-afară.
Ma ia plânsu’ când văd ce-am ajuns
Un sfert din puști sunt flămânzi și sar prânzu’
Ma ia plânsu’ când aud c-abuzuri de genu’
Vin chiar mai des ca autobuzu'[x2]
Sensul versurilor
Piesa descrie situația dificilă a românilor umiliți și exploatați atât în țară, cât și în străinătate. Versurile exprimă tristețe și revoltă față de abuzurile și nedreptățile la care sunt supuși, subliniind contrastul dintre aparența prosperității și realitatea cruntă a sărăciei și a exploatării.