Andra:
Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge,
Dorul zboară, lasă inima amară.
Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge,
Dorul zboară, lasă inima amară.
Puya:
Simt sângele de român, îmi curge în vene,
Văd în lemn cioplite atâtea semne
În priveliștea de pe Caraiman
Parcă-l văd pe Mihai Viteazul călare pe un cal.
Îl simt când ies din București, e în lutul din casele bătrânești, în povești
E în focul din cuptor, e în vinul de pe masă, vorbele din folclor.
Îmbrăcați la costume, își numără RON-ii, dar noi știm: de la țară vin și domnii.
Sunt cel mai român dintre pământeni, sunt ca acasă între maramureșeni,
Vesel lângă olteni, liniștit cu ardeleni, puțin amețit când mai stau cu moldoveni.
Drace, dă-ne pace, știi că, orice-ar fi, sângele apă nu se face!
Andra:
Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge,
Dorul zboară, lasă inima amară.
Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge,
Dorul zboară, lasă inima amară.
Guz:
Probabil casa părintească nu se vinde, nu, cel mai bine o-ngrijești doar tu
Avea nevoie de mine, mă simțeam atras, doar cu ai mei mă simțeam acasă.
Mereu părea mai bine-acolo unde nu-s, probabil e mai bine,
Poate de-aia s-au dus.
E o dramă, simt cum mă strigă mama sau mama mamei sau mama lu’ mama lu’ mama.
Și amintirile s-au ascuns pe raftul prăfuit de sus,
Când alergam desculți și eram mult mai mulți și n-aveam nicio teamă.
Și doar în nopțile pustii, când lacrima se scurge
Dorul, dorul fuge, nimeni nu-l ajunge, nu!
Andra:
Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge,
Dorul zboară, lasă inima amară.
Dorul fuge, fuge, nimeni nu-l ajunge,
Dorul zboară, lasă inima amară.
Oriunde vor merge pașii mei, sufletul îmi este plin de ei
Dorul ăsta nu mă lasă, nu mă lasă
Același cuvânt și-același gând mă leagă mereu de-acest pământ,
Cel mai frumos loc e-acasă, e acasă!
Dorul, dorul, dorul…
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul profund de dor față de casă, patrie și amintirile copilăriei. Versurile exprimă legătura puternică cu tradițiile românești și importanța păstrării identității culturale, indiferent de locul unde ne poartă pașii.