Pumn de tarana – Armă Veche, Ruginită

Chiar acum, în timp ce mă asculți,
Copii pășesc desculți, trecuți prin drame,
Crescuți de mame timide, ce-nalță rugăciuni în ascuns,
Te miri de unde încă au putere,
Când multe dintre ele au rămas fără răspuns,
Și tot privesc umile-n sus, plecând genunchii,
Unesc palmele și Isus le este de ajuns,
Un tată tot pe genunchi mai trece o iarnă,
Încălzind o casă-ntreagă,
Și-n caz că-l întreabă vreun trecător de unde îi vine ajutorul,
Mândru arată spre cer slăvindu-și Creatorul.
Un patriot bătrân se roagă pentru țară,
Copiii de stradă speră la un loc în gară,
Că e tare frig afară,
Dar pentru noi rugăciunea-i mai mult o povară,
O practică rară, însoțită de plictiseală,
Dar asta până ne paște vreo boală,
Și medicii dau din umeri cu temeri,
Ca elevii la școală, când sunt întrebați de teme
de doamna profesoară,
Instantaneu se naște speranța-n Dumnezeu,
Dar până atunci e greu să înțelegi mesajul meu,
E greu, când îl asculți în I-phone 4
Și ești supărat pe tactu că ți-ai fi dorit un altul.
Mai grav, de fapt, e că-ți vorbesc ție de rugăciune
Când eu nu m-am rugat de luni bune,
Că știi cum e, când te crezi prea deștept,
Cât vezi cu ochii-n jurul tău e doar deșert,
Și sunt expert când vine vorba să mă pierd,
Eu sunt creștin, dar viața mea e bipolară,
Dacă am credință-n suflet, evident că am și îndoială,
Mai ales că mintea-i nespus de vicleană,
Chiar și logica înșală,
Atunci nu-mi rămâne decât să cred în lumea spirituală,
Și rugăciunea e o armă, chiar dacă eu nu știu să-i fac reclamă,
Știi, nu regret vreo rugăciune care-a rămas fără răspuns,
Regret doar rugăciunile pe care nu le-am spus,
Poate că Dumnezeu chiar a tăcut,
Sau poate eu am fost prea surd să îl aud,
Prea mut să-L laud, poate n-am vrut să-l caut,
Dar a fost prezent atunci când i-am simțit lipsa,
La fel cum soarele-i același când ne-ntunecă eclipsa.
Poate că rugăciunea e-o armă veche, ruginită,
Poate puterea ei nu ți-a fost încă dovedită,
Poate credința noastră-i mărginită,
Poate te-ntrebi dacă merită, dacă-i menită să te țină,
Dacă emite raze de lumină,
Dacă există cauza divină,
Ai multe întrebări și te termină,
Tu strigă către Dumnezeu, ca El să intervină,
Să șteargă orice vină,
Să îți arate milă,
Și când te rogi s-o faci în meritele lui Isus,
Nu să-i arăți lui Dumnezeu cât ești tu de supus,
Iar dacă nu găsești cuvinte,
El le-nțelege și pe cele negraite,
Cel care te-a creat cu simțuri,
Fii sigur că te simte,
Să-i spui un mulțumesc că ai mai multe decât mulți,
Să îi vorbești, apoi să îl asculți,
Să-i spui că-n fața ta tu vezi doar munți
Și ai nevoie de credință fiindcă vrei să-i muți. Tatăl nostru care ești în ceruri!
Sfințească-se Numele Tău;
vie împărăția Ta; facă-se voia Ta,
precum în cer și pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi;
și ne iartă nouă greșelile noastre,
precum și noi iertăm greșiților noștri;
și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău.
Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin!