Prap & Gerry – Aproape de Tine

Strofa 1:
La început te-am văzut prin cartier
Îmi plăcea de tine și nu puteam decât să sper
Că se va întâmpla ceva, într-o zi cumva
Să îți declar tot ce e în inima mea
Creezi mereu neliniște în mine
Toate sentimentele frumoase sunt pentru tine
Și vreau să trăiesc o-ntreagă viață
Cu tine fată, cu sentimentele de gheață
Dar am crezut că este ceva de moment
Pasiunea pentru tine a devenit ceva permanent
Am crezut prost, asta e
Și acum se întorc toate suferințele.

Refren:
Mă pierd printre lacrimi, nu înțeleg ce se întâmplă
Când mă gândesc la tine, ochii mei încep să plângă
Mi-aș dori să fiu mereu aproape de tine
Să îți spun ce simt când inima nu minte.

Strofa 2:
Sunt cuvinte de iubire ce într-una se ascund
În mii și mii de șoapte ce aș vrea să le aud
În nopți pline de lacrimi și în clipe când
Nu știu ce se întâmplă cu mine, nu știu cine sunt
Caut mereu privirea ta, glasul meu te cheamă
Zile la rând tu nu apari, gândul mă înfioară
Ascund totul în suflet și zi de zi mă cert
Nu-mi rămâne decât să plâng, mi-e teamă că am să te pierd.
Nu pot renunța la tine, dar nici să pot cumva
Să reușesc măcar să fac un pas spre inima ta
N-am să-ți cer nimic din tot ce nu-mi poți da
Dar te rog din suflet nu-ți feri privirea.

Sensul versurilor

Piesa exprimă sentimentele de iubire neîmpărtășită și suferința cauzată de distanța emoțională față de persoana iubită. Naratorul își dorește să fie aproape de persoana iubită și să-i mărturisească sentimentele, dar se simte blocat și incapabil să facă un pas spre inima ei.

Lasă un comentariu