Primește, mamă, un colind tăcut.
Cuvinte-s de prisos și sunt puține,
Din zările-n care m-am pierdut.
Mi-e dor cumplit, mi-e foarte dor de tine.
Mai văd în pragul casei pasul tău,
În ochii blânzi o lacrimă suspină.
Nu pot veni și-mi este-atât de greu,
Că simt Crăciunul ăsta ca pe-o vină.
Și un colind tăcut răsună-n lipsa mea mereu,
În sufletul celor ce-mi duc dorul și simt dragostea,
În noaptea Sfântă de Crăciun.
Departe-ți sunt ca-n fiecare an,
Departe-mi ești, măicuța mea cea bună,
Că toate sărbătorile-s în van,
Că nu le mai petrecem împreună.
Rămâne doar să știu că-ți este bine
Și că mă ierți de tot ce n-am făcut.
Cuvinte-s de prisos și sunt puține,
Primește, mamă, un colind tăcut.
Și un colind tăcut răsună-n lipsa mea mereu,
În sufletul celor ce-mi duc dorul și simt dragostea,
În noaptea Sfântă de Crăciun. (x2)
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al cuiva de mama sa, accentuat de distanța fizică în perioada Crăciunului. Sentimentul de vinovăție și tristețe este puternic, deoarece sărbătorile nu mai au aceeași semnificație fără prezența ei.