Zăibărele, zăibărele,
Tu faci rău inimii mele
Că te bea bărbatul meu
Mai mult decât aș vrea eu,
El când te duce la gură
Uită, bea fără măsură,
Bea pahar după ulcea,
Duce de râpă casa.
Când stă în crâșmă la masă
Uită să mai vin-acasă
Și-atunci când te bea pe tine
Uită că mai e cu mine,
Când te bea nemăsurat
Uită că e însurat,
Dă noroc după noroc
Și-apoi iară-i chef de joc.
Zăibărele, zăibărele,
Te mai ascund prin ulcele
Să nu dea neica de tine
Ca să-și țină mintea bine,
Dar atunci când te găsește
Nimenea nu-l mai oprește,
Bea pahar după pahar,
De mine n-are habar.
Vinișor de zăibărel,
Tu mă desparți de Ionel
Că ești roșu, rubiniu
Și-l duci pe neica-n pustiu,
Te bea pe nerăsuflate
Și-apoi doarme-o zi și-o noapte,
Dar să vezi când s-o trezi
De mine și-o aminti,
Stai, Ionele, pe afară,
Nu-mi mai ești la inimioară,
De-acuma-i nevasta ta
Zăibărelul și crâșma.
Sensul versurilor
O femeie își exprimă durerea cauzată de faptul că soțul ei preferă alcoolul (zăibărul) în locul ei, ceea ce duce la distrugerea căsniciei lor. Ea se simte neglijată și înlocuită de viciul lui.