Neic-al meu cu calul breaz
Cere flori de la pârleaz,
Eu nu-i dau că mi-e necaz
Că m-a mușcat de obraz
Și mi-a luat și florile
Să-mi afle gândurile.
Leagă calul de zăbrele,
Intră-n casă nu se teme,
Priponește calu-n coastă
Și pândește la fereastră,
El spune că mă iubește
Că de mult mă tot pândește.
Trece neica-n sus și-n jos
Și călare și pe jos
Și trece tot mânios
Că nu i-am vorbit frumos.
– Schimbă-ți cărarea, neicuță,
Că eu sunt încă micuță.
– N-am, puică, pe unde da,
Dar tot tu vei fi a mea.
Sensul versurilor
O tânără este curtată de un flăcău insistent. Ea îl refuză inițial, invocând vârsta, dar el persistă în declarațiile sale de dragoste, refuzând să renunțe.
