Murgule, coamă frumoasă,
Venii iar la tine-acasă,
Cine te-a scos din coșar
Cât am fost eu militar,
Grăunțe cine ți-a dat,
Cine te-a mai adăpat?.
La iarbă cine te-a dat,
Cine te-a mai țesălat?
– Bine că veniși, voinice,
Să mă mai duci pe colnice,
Că de când tu ai plecat
Stau în grajd tot supărat.
Pune, măi voinice, șaua
Și caută-mi poteceaua
Pe un’ te duceam odată
Te-aștepta mândra la poartă,
Acum te știe-n armată
Și ține poarta-ncuiată.
Fir-ai tu, să fii de fată
Puseși zăvorul la poartă
Prea devreme te-ai culcat
Nu știi că m-am liberat!
Dă-i, murgule, cu piciorul,
Sparge-i la poartă zăvorul,
Să mă duc la ea pe brață
Să mi-o sărut cu dulceață.
Sensul versurilor
Un soldat se întoarce acasă la calul său și își amintește de vremurile când mergeau împreună la iubita lui. Acum, fata îl așteaptă mai puțin, dar el este hotărât să o revadă.