– Mergi, Gheorghiță, joi la târg
Că vreau pe murgul să-l vând
Că prea mult m-a necăjit,
Eu îi dau grăunțe și apă
Pe tin’ la mândre te poartă,
Îl dau pe-o nimica toată.
– Mândro, murgul e și-al meu
Și-l vând dacă vreau și eu,
Fără el mi-ar fi prea greu,
El îmi cunoaște cărarea,
Inima și supărarea
Și pe mândra mea ca floarea.
Dar mândruța mea ești tu
Inimă și sufletul,
Iartă-l, mândro, pe murgul,
El mă aduce pe mine
Pe cărare pân’ la tine
Până când vei fi cu mine.
– Atunci, Gheorghiță, să știi
Dacă tu la mine vii
Nuntă mare vom porni,
Pe murgul l-om înhăma
La căruța cu zestea
Ca să vin la casa ta
Și-o să fim toți fericiți
Eu, murgul și-ai tăi părinți,
Și-o să fim nedespărțiți.
Sensul versurilor
Un dialog între doi îndrăgostiți despre vânzarea calului murg. Fata îl convinge pe Gheorghiță să nu-l vândă, promițând o nuntă mare și fericire veșnică alături de el, cal și familiile lor.