Lume, lume, draga mea,
M-ai luat de lângă neica,
M-ai purtat, lume, prin tine
Fără să-i aud de nume,
M-ai luat și m-ai dus departe
De neicuța să n-am parte.
Lume, lume, sora mea,
Te schimbă cu pădurea
Să rămână doar neica
Ca să-mi găsesc liniștea,
Căci ca mâine-mbătrânesc
Și n-am noroc să-l găsesc.
Și după ce l-oi găsi
Apoi, lume, poți veni,
Să mă duc eu în pădure
Cu neica să-mi fie bine
Și pe veci să ne unim
Cu dragoste să trăim.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei persoane separate de iubirea sa, neica, și speranța de a-l regăsi pentru a trăi fericiți împreună. Lumea este văzută ca un obstacol, iar regăsirea liniștii este condiționată de reîntâlnirea cu persoana iubită.