– Cântă frunza și poiana,
Ionel de la Tismana,
Hai la horă în zăvoi
Până nu pleci de la noi,
C-am auzit eu odată
Că pleci, neică, la armată.
– Te rog, mândro, draga mea,
Stai până m-oi libera
Că am doar un an de zile
Și viu să mă-nsor cu tine
Că de când eu te-am văzut
Nu mai pot să te mai uit.
– Neică, dacă-mi spui așa
Am să rog pe maică-mea
Să mă lase să te-aștept
Că vii acasă sergent
Și-o să facem nuntă mare
La Tismana sus pe vale,
Nuntă mare și bogată
Să vină Tismana toată.
Sensul versurilor
Un tânăr este chemat la armată, dar promite iubitei sale că se va întoarce și se vor căsători. Fata îl așteaptă cu drag, visând la o nuntă mare în satul lor.