Foaie verde lămâiță,
– Însoară-te, măi neicuță,
Însoară-te, neic-al meu
Că mie nu-mi pare rău,
Pune dorul căpătâi
Căci cu el te mai mângâi,
Cu dragostea te-nvelește,
Mândra nu te mai iubește.
– Mândro, de nu mă iubești
Ca floarea să te-ofilești
Când pică bruma pe ea,
Dorul pe inima mea,
Când bate ploaie sau vânt
Și mi-o culcă la pământ,
Dar floarea răsare iară,
Dorul meu la primăvară.
– Ți-am spus, neică, să te-nsori
Și să ai mai mulți feciori,
Și să ai mai mulți feciori
Să fii mândru-n sărbători,
Dar să ții minte o floare
La care să ceri iertare,
Și la lună, și la stele,
Și la dorurile mele,
Și la roua de pe flori
Când pleci dimineața-n zori.
Sensul versurilor
Piesa descrie o despărțire și sfaturile date unui tânăr de a se căsători și a avea o familie, chiar dacă asta înseamnă să lase în urmă o iubire pierdută. Versurile exprimă regret și dorința de iertare față de iubirea trecută.