Doamne, să nu mă omori
Să ajung de sărbători
Să-mi vină colindători
Că mă macină mult dor,
Că vin părinții la copii
Și surorile la frați,
Vin nepoții la bunici
Și neveste la bărbați.
Dar la mine n-are cine
Că sunt singurea pe lume,
N-are cine să m-aline
Și nu o duc deloc bine,
C-am fost una la părinți
Și frățiori n-am avut,
Bărbatul meu m-a lăsat
Și în lume a plecat.
Foaie verde samulastră,
Cine bate la fereastră?
Bărbatul se-ntoarce-acasă
Cu inima friptă, arsă.
– Poa’ să plouă, poa’ să ningă,
Tu nu intri nici în tindă
C-ai fost rău, m-ai înșelat
Cât prin lume ai umblat!
– Deschide, puică, poarta
Că de-acas’ n-oi mai pleca,
Tu ai fost dragostea mea,
Pământul ne-o separa.
Sensul versurilor
O femeie singură își exprimă dorința de a mai trăi pentru a vedea sărbătorile și colindătorii. Ea este copleșită de singurătate și dor, mai ales că nu are pe nimeni alături. Spre final, soțul se întoarce, dar ea ezită să-l primească din cauza infidelității lui.