Îmi aduc aminte când,
Îi făceam la mâță vânt.
Cum zbura ca pasărea,
Da chica ca mazăre,
De pe casă-n jos…
Și dacă mâța mai trăia,
Și dacă mai putea mergea,
Noi de codița moale,
Legam c-o sârmă tare,
Și tot era frumos, frumos..
Mama meu, tata meu,
Nu mă bateți,
Nu-s de vină eu!
Eu cred că mâța singură vrea,
Să se-nvețe a zbura!
Cred că fratele jos,
Trebuia s-o prindă,
Dar n-o fost..
Și mâța când ne vede,
Nici amu nu-i vine-a crede,
Că așa ceva a fost..
Unde-s, Doamne, zilele,
Când ne scăldam cu câinele?
Câinele la suprafață voia,
Dar noi cu ață,
Îl mai țineam sub val..
Și câinele făcea „bal-bal”
Dar noi râdeam ca cei nebuni.
Și de sub apa verdica,
Când vedeam că nu se vede..
Noi îl scoteam la mal, la mal..
Mama meu, tata meu,
Nu mă bateți,
Nu-s de vină eu!
Eu cred că câinele singur crea,
Să se-nvețe a-nota..
Daaaa..
Cred că fratele-o vrut,
Să-l scoată la mal,
Dare n-o putut…
Și când câinele ne vede,
Nici amu nu-i vine-a crede,
Câtă apă a băut!
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice din copilărie, pline de năzbâtii și joacă nevinovată la sat. Versurile descriu întâmplări amuzante cu animalele, reflectând o lume simplă și plină de farmec.