Pietonu feat Dj Phla – Somn Ușor

Trebuie să mă ascund
Sau să fiu surd
Să mă feresc de voci
Din suflete
Fără vreo cale anume
Reci ca niște roci
Tu spui că e cultură ce faci
Și câtă silă îmi provoci
Apoi te plângi de orice căcat
Ca un îngrijitor de porci
E saturație
Nivel la care îmi construiesc cetatea
Ia-mi visele mele, vere
Doar uită-te câte armate am
N-am ce să fur
Când fiecare vrea doar
Să își fure partea
Și televiziuni ridică gunoiul
Ca salubritatea
În mare parte am devenit imun
Stau cu ai mei
Și uit de tot
Și râd de tot
Tot timpul-i un moment oportun
Dacă e să te încurci
Compun când ajungem la acord comun
Te dai levat
Îmbrăcat elegant
Îți iei pe costum
Că lumea nu e cum o vezi tu
Frate-n spate-n cartier
Combinații, vrăjeli
În centrul atenției
Cu corp de fier
Tu delirezi
Nu-i totul flori,
Ușor e altfel
Continui să le vrei pe toate
Ca-n cel mai prost bordel
Proaste toate, scufițe
Moșii tot umblă după ele
Disperați pe cărări
Ca lupi după scufițe roșii
Și proștii le tot dau bani
Da’ ele vor alte tipuri de băieți
Ce se țin de treabă
Ca gangsterii în videoclipuri
Visezi la bani, toale și gip-uri
Vezi pe tavan
Susții viziunile astea
Atât de neclare taman
Parcă te văd pierzându-ți
Spiritu-n van
Ca și când te-ai pus taman
Cu cel mai mare șaman.
Somn ușor
Printre șoapte
Cad pe voi
E cam tot ce am nevoie
Lapte cald,
Somn de voie
Îmi creez o lume proprie
Să scap
Și atât de bine
Mă uit în jur
Și oriunde văd
Doar zâmbete pline.
Somn ușor
Printre șoapte
Cad pe voi
E cam tot ce am nevoie
Lapte cald,
Somn de voie
Îmi creez o lume proprie
Să scap
Și atât de bine
Mă uit în jur
Și oriunde văd
Doar zâmbete pline

Sensul versurilor

Piesa exprimă o dezamăgire față de societate și o dorință de evadare într-o lume proprie, unde găsește pace și zâmbete. Artistul critică superficialitatea și ipocrizia din jur, căutând refugiu în somn și în crearea unei realități personale.

Lasă un comentariu