Trec țigani pe drum,
Drumu-i plin de fum,
Fumu-i plin de scrum,
Foc ardea!
Vai țigani, țigani,
Gipsies și gitani,
Fără cer și ani,
Trec pe drum!
Țigănie, rai,
Rai care erai,
Caravan serai,
Acadea.
Raiul meu beteag,
De pe alt meleag,
Cât îmi ești de drag,
Nu știu cum.
Trec țigani prin colb,
Colbul este orb,
Orbul e un corb,
Giacardea.
Cade seara-n câmp,
Soarele-i șcalamb,
Cortul este strâmb,
Foc ardea.
Fac țiganii foc,
Focu-i la mijloc,
Fete cu ghioc.
Și cu cărți de joc,
Hai, noroc, noroc,
Vino la soroc.
Vino să-ți ghicesc,
Cărțile vorbesc
Și nu ne mintesc,
Giacardea.
Fată de caro,
Sub cer indigo,
Să-ți spun încotro
Foc ardea.
Că mulți ani s-au scurs
De când el s-a dus
Cu un pui de urs
Pe un drum.
Cu belciug și lanț,
Fără nici un sfânt,
Spre un târg bizantin,
Foc ardea.
Zaiafet acum,
lăutari duium,
Numai tu nicicum,
Giacardea.
Noaptea de-ar veni,
Pe pământul gri,
De ne-ar adormi,
Orișicum.
O, dar azi, dar azi,
Ceru-i de atlaz,
Soarele-n extaz.
Ei se duc la pas
Spre un alt popas,
Șatră de pripas.
Până nu-i mai vezi,
Până nu-i mai crezi
Și din ochi îi pierzi.
Printre cețuri verzi,
Cețuri de livezi,
Vezi că nu-i mai vezi.
Giacardea, cardea,
Gialino mura,
Gialino mura,
Gialino mura,
Gialino mura,
Gialino mura,
Gia mura, mura,
Ce mișto..
Sensul versurilor
Piesa descrie o imagine nostalgică a vieții țiganilor nomazi, cu accent pe drum, foc și ghicitul în cărți. Evocă un sentiment de pierdere și dorință după un stil de viață simplu și liber, dar și misterios.