Stau singur și mă-ntreb,
De ce-am plecat de-acasă?
Să fie blestemul
De veacuri ce ne-apasă.
Căci n-am greșit cu nimic,
Doar cât am pătimit.
Hulit am fost, fără rost,
De cei ce i-am iubit.
Apus peste apus,
Ce iute trece timpul
Și zorile s-au dus,
Ce rece bate vântul.
Am așteptat înfrigurat
Să mă întorc-napoi.
Ma-ți judecat, condamnat,
Dar cine sunteți voi?
Căci timpul vostru s-a scurs,
În umbra marelui URSS!
Dar ghearele v-au rămas
În orice-mbrățișare!
Astăzi doare, sărutul pe obraz!
Dar dați-mi viața-napoi,
Ce-am risipit pentru voi!
Uitând de tot și de voi
Ani de pribegie
Înc-o mie, mult ne-a mai rămas.
Căzut-au frunzele,
Le-a risipit furtuna.
Unde-s speranțele?
N-a mai rămas niciuna.
Un gând subit, nerostit
Ma-ncremenește-n loc.
Ce-am așteptat, ce-am visat?
Nimic nu s-a schimbat.
Dați-mi viața-napoi,
Ce-am risipit pentru voi!
Uitând de tot și de voi,
Prieteni de beție,
Dintr-o mie câți au mai rămas.
Și timpul vostru s-a scurs,
La umbra marelui URSS!
Dar ghearele v-au rămas
În orice-mbrățișare!
Astăzi doare sărutul pe obraz!
Și timpul vostru s-a scurs,
În umbra marelui URSS!
Dar ghearele v-au rămas
În orice-mbrățișare!
Astăzi doare sărutul pe obraz!
Dar dați-mi viața-napoi,
Ce-am risipit pentru voi!
Uitând de tot și de doi
Ani de pribegie
Înc-o mie, mult ne-a mai rămas.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al cuiva care și-a risipit viața pentru alții, sub influența opresivă a trecutului (URSS). Persoana se simte trădată și dezamăgită, tânjind după o viață pierdută și speranțe spulberate.