Bine te-am găsit, vecine
Venii și eu pe la tine
De-ale noastre să vorbim
Cum să le mai potrivim.
Că se duc puterile,
Și te lasă mândrele
Rămânem cu oftat mare
În suflet cu supărare.
Nu zici rău ce zici, vecine
Că și eu mă gândesc bine
Pierdeam toate nopțile
Ca să-mi port dragostile.
Iubeam mândre tinerele
Acum nu mă țin de ele
Una dacă o iubesc
Trei zile mă odihnesc.
Când eram tânăr, voinic
Nu mă plângeam de nimic,
Ma căutau mândrele
Să le-arat dragostile.
Acum ce să fac, vecine
Că-n spate un junghi mă ține,
Ma mai doare și-un picior
Și de dragoste duc dor.
Dacă stau și gândesc bine
Nu-mi pare rău, mai vecine,
Am fost crai de curte nouă
Am iubit și câte două.
Dar casa a fost tot casă
Și nevasta tot nevastă,
Copiii sunt lângă mine
Pe toate le-am făcut bine.
Mâine dacă plec din lume
Nu-mi pare rău, mai vecine,
C-am fost om afurisit
Pe toate le-am rostuit.
Sensul versurilor
Piesa este o discuție între doi vecini despre trecerea timpului, amintirile din tinerețe și acceptarea prezentului. Ei își împărtășesc experiențele legate de dragoste, pierderi și înțelepciunea acumulată odată cu vârsta, concluzionând că, în ciuda greutăților, au trăit o viață împlinită.