Au trecut anii,
Au trecut și zilele,
Și-mi amintesc cum ziceai: ai grijă, copile!
Ce faci, cum faci,
Și pe unde te duci?
Unde rămâi și unde te culci?
Am crescut și eu,
Ai îmbătrânit și tu și mă-ntreb dacă tata ne ascultă albumu’.
Oare acolo unde e aude vocea mea?
Și prin poza din casă își vede familia?
O mamă, două fete, un băiat au rămas,
Singuri acasă numărând clipe pe ceas,
Alegând ce e bine, luptându-se cu timpul,
Ducându-și la capăt soarta și destinul,
Să ajungă la final mai fericiți,
3 copii și doar o mamă ca și părinți.
Cu lacrimi în ochi se văd zilnic
Și rămân un întreg, de data asta mai mic.
Încearcă singur să lupți, singur să înfrunți,
Ai în față o lume veselă a care să te-ncrânți.
Încearcă să te-mpingi, alege să nu lingi,
Viața e prea scurtă dacă nu poți să o atingi.
Orgolii zidite sub aceleași limite,
Timpul nu permite, orele sunt grăbite.
Fii tu, ești tu, gândești cu sufletu’,
Ciobit, rănit, nu ascunde zâmbetul,
Având puterea de convingere pe care-o dă cuvântul,
Cum fără să vrem am ales pământul,
Care va fi veșnic pentru noi legământul,
Jocul cu viața călcând jurământul.
Privind la ce ai, n-ai decât un trai,
Dincolo de limite e doar iad sau rai,
Soarta pe care o deții nu poți să o dai,
Căci prețul e prea mic pentru viața care o ai.
Ai, n-ai, oare cât poți să mai stai… nu mai ai mult, deci hai, hai!
Încearcă singur să lupți, singur să înfrunți,
Ai în față o lume veselă a care să te-ncrânți.
Încearcă să te-mpingi, alege să nu lingi,
Viața e prea scurtă dacă nu poți să o atingi.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre lupta individuală cu viața, amintirile despre sfaturile părintești și importanța familiei. Subliniază necesitatea de a persevera în ciuda dificultăților și de a trăi viața la maxim, deoarece este scurtă.