Percy Bysshe Shelley – Lordului Cancelar

Blestemul țării tale te apasă,
Cap otrăvit al fiarei ce sfâșie
Al patriei noastre piept. Hidoasă
Și cruntă mască-a Groazei încă vie!
Blestemul țării tale nu-ți dă pace.
Justiția-i pusă la mezat. Minciuna
Domnește. Aurul furat se face
Tăios ca fulgerul, vestind furtuna.
Și-n timp ce-ncetul înger sigur, care
E-atent mereu la semnele schimbării
A-naltelor porunci executare
O-amână, dându-ți timp, spre jalea țării,
Să-ți stea pe suflet ca o buturugă
Blestemul tatălui, nădejdea fiicei,
Iar amândoi, ca o cruntă glugă
Să te doboare cu povara fricei.
Eu te blestem cu dragostea-mi de tată,
Cu vechi nădejdi pierdute prea târziu,
Cu simțăminte care niciodată
N-au tresărit în sufletu-ți pustiu;
Cu-acele zâmbete copilărești
Ce luminau o rece încăpere,
Când noaptea se lăsa, cu grele vești
De întuneric aprig și durere;
Cu-acea vorbire tânără și pură
Pe care un părinte se gândea
S-o dăruiască-n chip de-nvățătură –
Rușine ție ce-ai lovit în ea!
Cu-ntreg tabloul vieții fericite
A pruncilor – aceste flori plăpânde –
Mâhnire și-ncântare – împletite,
Izvor de temeri și nădejdi arzânde;
Cu zilele care se trec în silă
Sub privegherea unui mercenar,
Copii nenorociți, vă plâng de milă!
Vi-e traiul de orfani – și mai amar!
Cu-acea fățarnicie ce pândește
Buzele lor – ca o otravă – floarea.
Cu-ntunecatul crez ce le umbrește
Din leagăn până la mormânt – cărarea.
Cu grozăvia Iadului tău crunt,
Cu-ntregul chin și-ntreaga nebunie
A-nșelăciunii tale-acest mărunt
Nisip – puterii tale temelie;
Cu ura și cu poftele-ți meschine
Cu setea ta de lacrimi și bănet
Cu-nșelăciunea – veșnic lângă tine
Și vechile-ți deprinderi de valet;
Cu rânjetul și zâmbetul umil,
Cu șiretenia ta cruntă fiară,
Cu lacrimile-ți mari, de crocodil,
Aceste pietre crâncene de moară;
Cu ura și disprețul ce ucid
Într-un părinte flacăra iubirii;
Cu ticăloasa mână ce-a-ndrăznit
Să se atingă de hotarul firii;
Cu desnădejdea tatălui strigând:
„Copiii mei azi nu mai sunt ai mei.
Le curge-n vine-același sânge, blând,
Dar sufletul tiranului e-n ei! ”
O, sclavule, te blestem! De-ai putea
Să stingi Infernul agățat de tine,
Acest blestem ți-ar binecuvânta
Mormântul meritat. Rămâi cu bine!
(Postumă).