(Sonet).
Un rege orb, nebun, în agonie,
Înconjurat de prinți nesăbuiți,
Vlăstare dintr-o neagră seminție.
Stăpâni neștiutori și nesimțiți
Ca lipitori, de țara lor pustie
Se-agață, până crapă, buhăiți.
Un hărțuit norod, înfometat;
Apoi o oaste rea, ucigătoare
Din libertate, strajă la Palat.
Legi ucigașe, ademenitoare.
Religie fără Christ, hrisov uscat
Și un Senat – lăcaș fără de soare.
E-un cimitir – din care va țâșni
Un duh, să lumineze-a noastră zi.
Sensul versurilor
Piesa este o critică aspră a stării Angliei în 1819, condusă de un rege incompetent și prinți corupți, în timp ce poporul suferă. Cu toate acestea, se încheie cu o notă de speranță, sugerând că din această stare deplorabilă se va ridica un spirit nou care va aduce lumină.