Se-ascund stăpânitorii în gurile de fiară,
Veninul lor în sânge năpădește.
Mizeria, războiul e-n soarele de-afară –
Stăpânul primăvara prăznuiește.
E Noaptea Rozei – iată, dezmățul iar îi cheamă
Și pe obraz urâtu-i ca o mască.
În arbori primăvara e caldă și firească
Și e nădejdii noastre veșnic hrană.
Sinucigași, stăpânii serbează primăvara,
Dar ei ființa-n alții și-o omoară,
Cu molime și ciumă se năpustiră iară
S-atace în această primăvară.
Vor omul să-l despartă de conștiința-i, treaz,
E-un anotimp de temniță și crimă,
De schingiuiri, injurii zvârlite în obraz
Acelor care n-au în lume vină.
Războaie – atât visează stăpânii ne-ntrerupt,
Războaie fără seamăn și smintite,
Iar pe pământu-acesta întreg să fie-atât:
Duhoare de cadavre și-oseminte.
*.
Și totuși, în durere, încredere, curaj
Se nasc mlădițe noi, cutezătoare,
Ce nu se tem de zbiri și de vrăjmaș
Căci viitorul minunat le-apare.
Aflat-au că-n Coreea, Tunis și în Vietnam
Spre soare frații-au înălțat privirea
Și știu că-s fără număr în toată omenirea
Și râd așa cum râs-a Beloyannis.
Să se târască-n viață fără nădejdi, se poate?
Fără să vadă, să-nțeleagă bine?
Și mâinile și ochii se poate să le-ngroape
În murdărie, -n scrum și în rușine?.
Străpung perdeaua de-aur și dincolo văd viața,
Iar viața e mereu învingătoare.
Nu se-ndoiesc o clipă că toți vedea-vom fața
Înaltei aurori strălucitoare.
E primăvara luptei: o jumătate lume
Străluminează altă jumătate
Și ea ne-ndrumă pașii spre-a visului minune,
Spre vara cu amieze fermecate,.
Spre vara ca sărutul din limpedele-adânc.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre lupta împotriva opresiunii și a războiului, dar și despre speranța într-un viitor mai bun. Chiar și în mijlocul durerii, se nasc noi începuturi și există încredere în victoria finală a vieții și a dreptății.