Stau și oare gen știi tu, nu mai e zidu’
Nimic dacă nu știi despre ce-i vorba în titlu
Schimb filmu’, îmi fac plinu’
Și plec cât de departe până ajung la
Primu’ hotel, las filtru-n urmă nu e fals atât de true și tu
Ai impresia că nu ai pierdut nimic
Nu crezi că ți-au pierdut cel mai bun amic
Nu vezi că partea cu îmi cer scuze nu mai înseamnă nimic
Încă nu-mi vine să cred că nu mai ține
Minte, și minte că nu-și mai aduce aminte
Îmi vine să cred că a uitat
Tot ce s-a îmbătat, și-a înecat amaru’ spurcat
Suflet curat, pătat într-un pahar înalt
A uitat de tot, de voi
A uitat de restu’ lumii, a uitat de furtuni a uitat de ploi
A uitat de noi, a uitat noi, de noi de noi.
E o tipă tare, mă putea ține tare
Mă putea pune la încercare frățioare
Puteam să o îngrijesc ca pe o floare
Să fac pe grădinaru’, să-i dau apă pământ și soare
Să poți să faci, orice pentru ea
Să poți să ataci, pe oricine vrea ea
O jumătate de metru, o jumătate de lume
E tot acolo dacă o iubești pe bune
Da’ sunt chestii spirituale
Care ne țin la depărtare
E o prostie care doare, mai tare decât crezi
Când simți durerea n-ai nevoie de dovezi vii, și încă începi să crezi
Că tre’ să treci peste, că-i timpu’ să ștergi lacrimile de pe zestre
Da’ te-au lovit gloanțe care au trecut prin veste
Nu mai e nimeni în jur care să te ajute să treci peste
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și regretul după o despărțire, accentuând sentimentul că persoana iubită a uitat complet de relație și de momentele frumoase. Naratorul se confruntă cu amintiri dureroase și cu dificultatea de a depăși această pierdere, simțindu-se singur și neajutorat.