În urma ta, pe uliți vechi, mă strecuram,
Plecau cocori, în zări de fum, se-ntomna,
Pășeam încet, pășeam sfios, în urma ta,
Când ai intrat, să mi te-arăți, zâmbind la geam.
Treceau drumeți, treceau grăbiți, era târziu,
Iar prin ogrăzi, țipau stejari, sub ferestrău,
Eu am rămas, înmărmurit, sub geamul tău,
S-a-ntunecat și s-a făcut pustiu, pustiu.
Pe urmă lună, frunze moarte, surd tumult,
Și chipul tău, în discul ei, s-a oglindit,
Mi-ai aruncat un trandafir îngălbenit,
Atât a fost, atâta tot, demult, demult.
Sensul versurilor
Piesa descrie o amintire vagă și melancolică a unei iubiri trecute. Naratorul își amintește o scenă dintr-o relație pierdută, plină de emoție și regret, accentuată de trecerea timpului și sentimentul de pustietate.