Sunt un frate tânăr, care crede în dreptate
Am ochi negri, dar am mâinile curate
Iubesc pletele și ploaia și cămășile-nflorate
Nu răspund când mi se-aruncă vorbe-n spate
Un fapt fără importanță
Mă poate face să sper
Mă-nclin și pun în balanță
Ce-i sfânt cu ce-i efemer
Peste tot atârnă greu
Teama de sinceritate
Dar de câte ori, prieteni, n-am surâs cu întristare
Când speranțele păreau înșelătoare
Când necinstea și prostia și-ascundeau prin gropi norocul
Știți de câte ori, prieteni, le-am prins jocul
Ne-am săturat de palavre
De cărți și filme de șoc
Cu vampe regi și cadavre
Cu stele de iarmaroc
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate
Mi-e lehamite de marșuri, de tromboane și plocoane
De blazoane, de canoane și fasoane
Fiindcă banul și puterea sunt pericole morale
Circul vieții ne-a impus salturi mortale
Deasupra florilor noastre
Ciuperca cheamă a pustiu
Din cer cad păsări albastre
Și totuși nu-i prea târziu
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate
Să-ncercăm să facem noi
Un oraș fără păcate
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dezamăgire față de starea actuală a societății, marcată de necinste și superficialitate. Totuși, transmite un mesaj de speranță, sugerând că o schimbare radicală este iminentă și necesară pentru a construi un viitor mai bun, un "oraș fără păcate".