Când eram flăcău la mama,
Hei, ce ploaie și ce vânt,
Dădeam și eu prin fete iama,
Fiindcă plouă pe pământ.
Iar când mi-a mijit mustața,
Hei, ce ploaie și ce vânt,
Tot în râs am luat viața,
Fiindcă plouă pe pământ.
Dar de când m-a ars năpasta,
Hei, ce ploaie și ce vânt,
Și mi-am luat și eu nevastă,
Plouă într-una pe pământ.
Și de-atunci bat-ar gaia,
Fie ploaie, fie vânt,
Beau și eu cât toată ploaia,
Care cade pe pământ.
~Piesa-i gata
Trag oblonul
Hei, ce ploaie e afară
Dacă v-au plăcut bufonii, mai poftiți și-n altă seară!~
Sensul versurilor
Cântecul descrie viața unui bufon care, inițial, ia totul în râs, dar ajunge să fie copleșit de greutăți și să se refugieze în alcool. Piesa exprimă un amestec de umor amar și regret față de trecerea timpului.