E ora unu-n turn, ceasul sună,
Îmi place să ies să mă plimb când e lună.
Sub cerul vopsit cu argint și smântână,
Îmi place să alerg.
În jur totul sforăie, e foarte târziu,
Bețivii se țin obosiți de rachiu.
Se-ntorc de la crâșmă vorbind fâstichiu
De treburile lor.
Într-un colț de stradă un cerșetor
Își înșurubează un ciot de picior
Și merge normal și zâmbește ușor
Că iar ne-a păcălit.
Refren:
Numai noaptea, oameni buni,
Numai noaptea se-ntâmplă minuni.
Numai noaptea iese-n stradă
Casa de nebuni.
Lângă cinema m-au oprit trei țigani,
Ma roagă frumos să le dau niște bani
Și-n mâini au cuțite și bolovani,
Dar nu mi-au spus de ce.
Le-am dat portofelul cu tot ce aveam,
Iar ei mi-au dat brânci delicat într-un geam,
Și când m-am trezit în brațe țineam
Un manechin de lemn.
Pe strada pustie sub lampioane
Se ascund gunoieri în sandale romane
Și trag în pisicile din tomberoane
Cu arcuri și săgeți.
Refren:
Numai noaptea, oameni buni,
Numai noaptea se-ntâmplă minuni.
Numai noaptea iese-n stradă
Casa de nebuni.
Pierdută-n umbră mă cheamă o babă,
E plină de negi, e uscată și slabă,
Se apropie tandru și lin mă întreabă:
Nu ești tu soțul meu?
Iar mai din subsol o voce senzuală
Ma strigă și văd prin noaptea de smoală
Un drac de femeie albastră și gaoală
Ca luna de pe cer.
Dar tocmai atunci vin doi inși c-o brancardă,
Ma prind și mă leagă strâns cu o coardă
Și ciripesc către șeful de gardă:
L-am prins, în sfârșit, pe nebun!
Refren:
Numai noaptea, oameni buni,
Numai noaptea se-ntâmplă minuni.
Numai noaptea iese-n stradă
Casa de nebuni.
Mai văd din salvare trei maturatori
Ce adună din parcuri buchete de flori
Și mătură strada-n parfum de culori
Cu-ncă o nouă zi.
Sensul versurilor
Piesa descrie o plimbare nocturnă printr-un oraș populat de personaje bizare și evenimente neobișnuite. Naratorul se confruntă cu cerșetori, hoți, apariții stranii și, în final, este capturat, sugerând o pierdere a graniței dintre realitate și nebunie.