Outbreak – Vremuri Trecute

Ce n-aș da
Să pot din nou să zbor
Să intru
În al copilăriei decor
Toate grijile să-mi dispară
Viața să devină
O vacanță de vară.
Mi-e dor
Mi-e foarte dor
De clipele de odinioară
De locurile-nverzite
În care stăteam
Vară de vară
Locurile pline de farmec
Și aer curat
Locuri din care
Mulți poeți s-au inspirat
Peisaje parcă deslipite
Dintr-un basm, da
Ușor zâmbesc
Când mă gândesc
Ce bine mai era
Eram copii
N-aveam nicio greutate-n spate
Treceam așa ușor
Peste tot și peste toate
Mi-amintesc râzând
Prostiile pe care le făceam
Când de multe ori
Mai spărgeam câte un geam
Îmi amintesc cât de frumos era
Când ne jucam
Alergam
Câteodată ne loveam
Apoi plângeam
Ce n-aș da să pot trăi
Iar și iar și iar
Și iar să mi se poată da
Copilărie veșnică-n dar
Îmi dau seama
Că, de fapt,
Asta cel mai mult îmi doresc
Dar n-am ce să fac
Merg mai departe
Viața mi-o trăiesc.
Ce n-aș da
Să pot din nou să zbor
Să intru
În al copilăriei decor
Toate grijile să-mi dispară
Viața să devină
O vacanță de vară.
Pun versuri pe hârtie
Gândindu-mă la ce-o să fie
Din tot ce-a fost atunci
Au rămas doar amintiri o mie
Deja m-am maturizat
Poate puțin cam devreme
Cu trecerea timpului
Apar mai multe probleme
Acum filme-ntregi
Mi s-arată-n minte
O lacrimă și-un zâmbet
Am rămas fără cuvinte
Mai vroiam să stau
Mai vroiam să râd mereu
Și mi-am dorit
Să rămân tot timpul
Același eu
Să pot să fac ce vreau
Să pot să merg unde vreau
Cum vreau
Când vreau
Toate minutele costau
Aveam lumea mea
Absolut nimic nu conta
Nimeni și nimic
Nu mă putea scoate din ea
Acum mai pot vorbi doar la modul
A fost odată
O imagine de basm
Însă needitată
Reală
Așa cum doar eu o puteam vedea
Ce n-aș da
Să pot intra din nou
În lumea mea.
Ce n-aș da
Să pot din nou să zbor
Să intru
În al copilăriei decor
Toate grijile să-mi dispară
Viața să devină
O vacanță de vară.
I say tell me
All you have see
You gave
Your life
Dream how much

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorul profund pentru copilărie și vremurile lipsite de griji. Naratorul își amintește cu nostalgie de momentele simple și frumoase ale trecutului, realizând că maturizarea aduce cu sine probleme și responsabilități.

Lasă un comentariu