Ornella Vanoni – L’Appuntamento (Traducere)

Am greșit de-atâtea ori până-acum
Că știu deja că astăzi, aproape sigur,
greșesc din nou în ce te privește,
dar încă o dată-n plus
cu ce să-mi mai schimbe viața –
acceptând această stranie întâlnire
mai fac o nebunie!
Sunt tristă-ntre oamenii
ce trec pe lângă mine
dar dorul de-a te revedea-i
mai tare decât plânsul;
Acest soare mi-aprinde pe chip
un semn de speranță,
stau așteptând, când deodată,
te zăresc în depărtare!
Iubire vino repede, nu mai rezist,
dacă tu nu ajungi n-o să mai exist,
n-o să mai exist, n-o să mai exist..
S-a schimbat și vremea, stă să plouă,
dar rămân și-aștept –
nu contează ce poate lumea să creadă,
nu vreau să plec.
Ma uit în mine și mă tot întreb
dar nu aud nimic drept răspuns;
sunt doar o urmă de speranță
pierdută printre oameni.
Iubire e deja târziu și nu mai rezist –
dacă tu nu ajungi n-o să mai exist
n-o să mai exist, n-o să mai exist..
Lumini, mașini, vitrine, străzi,
toate se amestecă în minte,
umbra mea a obosit să mă urmeze –
ziua moare încetul cu încetul.
Nu-mi mai rămâne decât să mă întorc acasă,
la trista mea viață,
această viață pe care am vrut să ți-o dărui ție
dar ai sfărâmat-o între degete.
Iubire mă iartă că nu mai rezist,
de-acum încolo n-o să mai exist,
n-o să mai exist, n-o să mai exist..