Prin străini am fost plecat, dorul m-a întors în sat mai.
Mă oprii lângă-o fântână, m-am întâlnit cu o bătrână.
Bună seara eu i-am spus, cu ochii-n lacrimi mi-a răspuns.
Era slăbită și tristă, se vedea că-i necăjită.
Bună seara eu i-am spus, cu ochii-n lacrimi mi-a răspuns.
Era slăbită și tristă, se vedea că-i necăjită.
Bătrânico de ce plângi, ori apa nu poți s-o duci mai?
Lasă apa c-o duc eu, ia spune-mi amarul tău mai.
Eu i-am dus apa în casă, bătrâna m-a pus la masă.
Masa-ncărcată era, băiatul și-l aștepta mai.
Eu i-am dus apa în casă, bătrâna m-a pus la masă.
Masa-ncărcată era, băiatul și-l aștepta mai.
Că am și eu un băiat, printre străini e plecat mai.
Și nu știu când o veni, în viața de m-o găsi mai.
Că-s bătrână și bolnavă, nu știu cât mai am din viață.
Mi-e frică că am să mor, băiatul n-am să-l mai văd mai.
Atunci în brațe am luat-o, pe frunte am sărutat-o.
– Eu sunt mama fiul tău, care-l așteptai mereu mai..
Sensul versurilor
Un fiu se întoarce acasă după o lungă absență și o întâlnește pe mama sa, bătrână și bolnavă, care îl așteaptă cu dor. Reîntâlnirea emoționantă aduce alinare și bucurie în sufletul mamei.